Cartea reprezintă debutul în proză al lui Bogdan O. Popescu, care anul trecut şi-a publicat al şaselea volum de versuri. Prozele lui Bogdan O. Popescu încearcă să surprindă un anume punct tragic al vieţii, acea clipă a irumperii absurdului sau a morţii în profan.

Fragment din povestirea titulară: „Am început să locuim din când în când împreună. Asta înseamnă că ea venea când avea chef - i-am dat, evident, chei. La fiecare drum, dincolo de întrebarea, la intrare, «Cine eeeee?», îşi aducea o mică parte din viaţa ei, adică o geantă nouă, schimbul de a doua zi (mereu altă zi), câteva farduri, nişte foi, caiete, diferite însemnări. Casa mea spaţioasă nu a suferit de la bun început, când toate aceste obiecte reprezentau nişte decoruri generate de succesul meu faţă de sexul opus. Mă simţeam oarecum mândru, de exemplu pentru că pe unul dintre fotoliile din sufragerie zăceau nişte cursuri ale unei studente.

Aveam chiar curiozitatea de a examina nu conţinutul, ci buclele scrisului de mână, din ce în ce mai rar în ziua de azi. Mi se părea ceva ce mă aducea mai aproape de visul traiului în doi. Până şi cele trei perechi de pantofi cu toc, depozitate în vestibul, făceau întreaga casă mai interesantă şi mai sexy. Tampoanele, folosite la şters, fardurile, aruncate în coşul de la baie, la fel. Oglinzile parcă păstrau imaginea ei, căreia îi plăcea atât de mult oglindirea.

Iar eu, atunci când rămâneam singur uneori, serile, rememoram şi savuram toate aceste detalii. Stau şi mă întreb ce calităţi ar trebui să avem ca să detectăm starturile greşite. Poate că, de fapt, începuturile nu sunt niciodată greşite, ci în labirinturile deciziilor, la un moment dat, ochiul nostru nu mai este vigilent. Atunci începem să nu ne mai îndreptăm către ieşire ci, dimpotrivă, să ne afundăm mai rău în hăţişuri."

Schimbare de gen

Este aici o parabolă a dra