Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe „vânătoarea“ de profesori corupţi

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Ofiţerii Centrului Anticorupţie vor fi cu ochii în patru în timpul examenelor, pentru a preveni cazurile de luare de mită. Oamenii legii au primit deja zece plângeri, iar jumătate din cazurile de corupţie reclamate s-au confirmat.

Gheorghe Russu, vicedirectorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a anunţat că ofiţerii vor supraveghea examenele de Bacalaureat şi vor interveni în cazul în care vor primi sesizări. Dacă încălcările vor fi comise de o singură persoană, aceasta va fi cercetată în particular. În cazul în care vor fi implicaţi mai mulţi profesori sau observatori, examenul ar putea fi sistat.

Pentru a preveni fraudele, în acest an testele vor fi personalizate. Adrian Ghicov, director al Agenţiei de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei, a spus că fiecare lucrare va conţine un cod de bare cu datele personale ale elevului, ale profesorului evaluator şi punctajul testului. Funcţionarul susţine că astfel notele nu vor putea fi schimbate ulterior. În plus, preşedinţii comisiilor de verificare vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, în ziua susţinerii examenului.

De asemenea, pentru prima dată în acest an, vor fi instalate camere de luat vederi pentru supravegherea elevilor şi membrilor comisiilor în timpul examenelor. Deocam ată, „ochii digitali" vor fi aţintiţi doar pe copiii de la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. „Este o iniţiativă bună, dar nu ne putem permite să instalăm echipamente video în toate instituţiile de învăţământ", a spus Gheorghe Russu.

Primul examen, la limba de instruire

Mihail Şleahtiţchi, ministrul Educaţiei, a declarat că în acest an punctajul acumulat la BAC va conta doar pentru admiterea absolvenţilor la universităţi. Pentru a prinde o bursă la stat, ei vor trebui să treacă un concurs de distribuire a locurilor bugetare.

Primul examen de Bacalaureat va avea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale în 2024, date actualizate: de unde poate veni surpriza

HotNews acum 28 minute
Satele, diaspora și cel mai tânăr segment de vârstă 18-24 de ani participă la vot într-un număr mai mare decât în 2024, arată datele oficiale, analizate de HotNews. Sunt mai multe voturi în rural decât în 2019, în timp ce urbanul a scăzut, conform

Referendumul pentru București va fi validat: a fost atins pragul de 30% prezență la urne

Libertatea acum 20 minute
Criteriul de prezența pentru validarea rezultatelor la referendumul convocat de primarul Bucureștiului Nicușor Dan a fost atins. Astfel, potrivit datelor legate de prezența la vot, peste 30% dintre bucureșteni au venit la urne duminică, 24 noiembrie

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum 30 minute
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

David Popovici, mesaj de patru cuvinte după ce a mers la vot. Ce a transmis campionul olimpic

Adevarul acum o ora
Sportivii nu au stat departe de alegerile pentru președinția României. Una dintre vocile puternice ale ”noului val”, David Popovici, a avut un mesaj pentru români, după ce a votat. După ce a fost la urne, campionul olimpic la înot i-a încurajat pe c

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum o ora
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 20 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°