După ce s-a contrat, în ultimele două zile, cu preşedintele clubului Oţelul, Marius Stan, antrenorul Dorinel Munteanu a decis, marţi, să rămână la Galaţi pentru următoarele două sezoane. După ce s-a contrat, în ultimele două zile, cu preşedintele clubului Oţelul, Marius Stan, antrenorul Dorinel Munteanu a decis, marţi, să rămână la Galaţi pentru următoarele două sezoane.
Astfel, noua campioană a României va fi pregătită în meciurile din grupele Ligii Campionilor de antrenorul cu care a cucerit, în premieră, titlul. Munteanu a cerut, în primă fază, un salariu stagional de 350.000 de euro, sumă considerată exagerată de Marius Stan. Marţi, părţile au continuat negocierile, în final tehnicianul acceptând să mai lase din pretenţiile financiare.În aceste condiţii, s-a bătut palma, Dorinel Munteanu urmând a rămâne la cârma echipei Oţelul încă doi ani.
"Am ajuns la consens. Aşa cum se întâmplă la o negociere, Dorinel a mai lăsat şi el din pretenţii, am mai plusat şi noi la ofertă şi, în final, am bătut palma", a declarat, pentru GSP.ro, vicepreşedintele grupării gălăţene, Ilie Hagioglu.