În restrângere, depresiunea islandeză se va menţine în nord-vestul continentului, unde circulaţia va fi vestică şi sud-vestică, iar vremea, instabilă. În restul continentului, din vestul Franţei, peste Europa Centrală, până la Munţii Ural, presiunea este ridicată.
La noi, presiunea în jurul valorilor normale, distribuită relativ uniform, şi umezeala ridicată vor determina vreme instabilă. Cerul va avea temporar înnorări mai accentuate ziua, când va ploua pe arii relativ extinse. Ploile vor fi mai ales cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, de intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade.
Mâine
Vremea se va menţine instabilă, iar cerul va prezenta temporar înnorări mai accentuate şi va ploua în majoritatea zonelor ţării. Ploile vor fi însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade.
Poimâine
Vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 23 şi 31 de grade, dar şi în general instabilă. Cerul va prezenta temporar înnorări mai accentuate în jumătatea vestică a ţării, unde, mai ales ziua, va ploua cu caracter de aversă şi vor fi condiţii de grindină.