Pieţele europene au început săptămâna cu o sesiune de scăderi modeste, sărbătorile din SUA şi Marea Britanie aducând o scădere a activităţii investiţionale. Moneda unică europeană a pierdut teren faţă de dolar, fiind afectată de incertitudinile legate de asigurarea
finanţării pe termen mediu a datoriei publice a Greciei.
Conform declaraţiilor lui Lorenzo Bini Smaghi, membru a comitetului director al Băncii Centrale Europene, Grecia ar putea necesita împrumuturi în valoare de 60- 70 de miliarde de euro până la finalul anului viitor. Printre variantele avute în vedere se numără vânzarea de active de către guvernul elen şi acordarea unui nou împrumut de către ţările Uniunii şi FMI. Acesta ar fi însă condiţionat de implementarea măsurilor de austeritate propuse de guvernul Greciei şi respinse de opoziţie. Oficialităţile europene trebuie să finalizeze un plan de asigurare a finanţării Greciei pentru următoarele 12 luni pentru a permite FMI să contribuie la următoarea tranşă a împrumutului, în caz contrar regulamentul organizaţiei nepermiţând acordarea sumei planificate pentru luna iunie.
WBS Pieţele europene au început săptămâna cu o sesiune de scăderi modeste, sărbătorile din SUA şi Marea Britanie aducând o scădere a activităţii investiţionale. Moneda unică europeană a pierdut teren faţă de dolar, fiind afectată de incertitudinile legate de asigurarea
finanţării pe termen mediu a datoriei publice a Greciei.
Conform declaraţiilor lui Lorenzo Bini Smaghi, membru a comitetului director al Băncii Centrale Europene, Grecia ar putea necesita împrumuturi în valoare de 60- 70 de miliarde de euro până la finalul anului viitor. Printre variantele avute în vedere se numără vânzarea de active de către guvernul elen şi acordarea unui nou împrumut de către ţările Uniunii şi FMI. Acesta ar fi însă condiţionat de implementarea măsurilor de austeritate propu