În luna mai 2011, la nivelul judeţului Mureş la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au înregistrat 7.123 de contracte noi de muncă, a declarat, ieri, jrs. Andrei Mureşan, inspector şef în cadrul ITM Mureş. „În perioada de referinţă (luna mai – n.r.), în Registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL – n.r.) s-au înregistrat 7.123 de contracte noi, cu activitate începută din 1 mai 2011. Comparând datele din anul 2010 cu cele din 2011, se constată o creştere semnificativă a numărului contractelor de muncă înregistrate şi a angajărilor, în special după intrarea în vigoare a noilor prevederi ale Codului Muncii”, a precizat jrs. Andrei Mureşan.
Potrivit acestuia, dacă în situaţia comparativă pe primele patru luni ale anilor 2010 şi 2011 cifrele sunt oarecum constante, începând cu data de 1 mai 2011 se constată aproape o dublare a contractelor de muncă înregistrate şi a angajărilor. „Astfel, în luna mai 2011 au fost înregistrate 7.123 de contracte d emuncă, faţă de 4.129 în luna mai 2010 şi au avut loc 6.807 angajări, faţă de 3.726 în luna mai 2010”, a arătat jrs. Andrei Mureşan.
Controale împotriva muncii la negru
Totodată, inspectorul şef al ITM Mureş a anunţat că în perioada 2 – 30 mai 2011, Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat 249 de controale la diferite societăţi comerciale de pe raza judeţului Mureş, în urma cărora au fost depistate 277 de persoane care lucrau fără forme legale. „În urma acestor controale au fost sancţionaţi 31 de angajatori pentru muncă fără forme legale, iar inspectorii ITM au dispus un număr de 868 măsuri”, a explicat jrs. Andrei Mureşan.
Contracte de muncă înregistrate la ITM Mureş
2010 2011
Ianuarie 4.672 3.832
Februarie 6.505 6.168
Martie 4.790 5.571
Aprilie 4.099 4.258
Mai 4.129 7.123
Total 24.195 26.952
Angajări înregistrate în REVISAL la ITM Mureş
20