Orange România, liderul pieţei telecom, a lansat soluţia Extra Signal care asigură companiilor o mai bună calitate a serviciilor de voce şi date mobile la birou prin îmbunătăţirea acoperirii 3G/3G+ în interiorul clădirii.
"Fie din cauza materialelor de construcţii care ecranează semnalul, fie din cauza poziţionării la subsol sau lipsei semnalului în zone izolate, în unele clădiri de birouri acoperirea este mai slabă sau inexistentă. Soluţia Extra Signal vine în întâmpinarea acestor nevoi şi amplifică semnalul 3G/3G+ din interiorul clădirii, indiferent de locaţie", se arată într-un comunicat al operatorului.
Soluţia Extra Signal, având la bază tehnologia Femtocell, creează o celulă 3G/3G+ în interiorul clădirii, funcţionând ca o mini-antenă proprie, ce difuzează semnalul în locaţia respectivă, îmbunătăţind acoperirea şi calitatea serviciilor de voce şi date mobile. Pentru a beneficia de aceste avantaje, este necesară conectarea echipamentului Extra Signal la linia de internet fix existentă în clădire şi utilizarea echipamentelor 3G/3G+ (telefoane mobile, smartphone-uri, tablete sau laptop-uri cu modem-uri sau routere 3G/3G+).
Echipamentul acoperă până la 800 de metri pătraţi - spaţiu deschis - şi permite până la 16 apeluri de voce simultan şi o viteză de internet de până la 7,2 Mbps. Instalarea, testarea şi supervizarea soluţiei Extra Signal se face de către o echipă tehnică dedicată, pusă la dispoziţie de către Orange România.
„Orange este primul operator din România care foloseşte tehnologia Femtocell pentru a oferi soluţii de îmbunătăţire a acoperirii în interiorul clădirilor. Cu soluţia Extra Signal, companiile care au sediul în clădiri cu o recepţie slabă a semnalului îşi pot optimiza comunicarea. De exemplu, angajaţii pot fi contactaţi oriunde s-ar afla în sediu, inclusiv în locaţii cu semnal mai slab, cum ar f