Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hitler ar fi ştiut despre planurile de zbor ale lui Rudolf Hess

Publicat in Romania Libera, marți 31 mai 2011 ·

Zborul lui Rudolf Hess spre Marea Britanie din timpul celui de-al doilea Război Mondial a rămas în istorie ca fiind încercarea unui om de a stabili pacea pe cont propriu. Noi documente susţin, însă, că Hess a fost susţinut de Hitler în această încercare, potrivit cotidianului Daily Mail, în format electronic.

În seara zilei de 10 mai 1941, Rudolf Hess a decolat cu un avion de vânătoare german şi a zburat spre Scoţia în ceea ce el numea „o misiune umanitară". Hess credea că războiul cu Marea Britanie trebuia oprit, chiar dacă Germania ar fi câştigat oricum. Acest zbor de acum 70 de ani a rămas unul dintre cele mai mari mistere ale celui de-al doilea Război Mondial.

Până acum, istoricii au crezut că Hess acţionase pe cont propriu. Autorul britanic Ian Kershaw, a scris, în cartea sa „Hitler: o biografie": „Hess a acţionat fără cunoştinţa lui Hitler, dar cu convingerea fermă că îi îndeplinea dorinţele." Dar acum, un document scris de mână, descoperit în Arhiva Statală a Federaţiei Ruse aruncă lumină asupra acestui caz.

Mărturia lui Pintsch

Documentul a fost scris în Februarie 1948, de un om apropiat al lui Hess: ajutorul său, Karlheinz Pintsch, prizonier sovietic de război între 1945-1955. Acesta l-a însoţit pe Hess atunci când acesta a decolat pentru zborul spre Marea Britanie. Potrivit martorilor, Hitler a primit a doua zi o scrisoare de la Pintsch care începea cu cuvintele: „Fuhrerul meu, când vei primi scrisoarea aceasta eu voi fi deja în Anglia."

Potrivit lui Pintsch, Hitler nu a părut tulburat de aceste veşti. „Hitler m-a ascultat, calm şi m-a lăsat să plec fără să comenteze," a scris Pintsch. Acesta a mai menţionat în raportul său că Fuhrerul ştia de zborul lui Hess de ceva vreme, pentru că Berlinul negocia deja cu Londra. Zborul, spune Pintsch, a avut loc în urma „unui aranjament cu britanicii". Misiunea lui Hess, se pare, era „să încerc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 47 minute
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 47 minute
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Elon Musk se întoarce împotriva lui Nigel Farage şi cere un nou lider al Reform UK

News.ro acum 2 ore
Elon Musk a afirmat că partidul britanic de extremă dreapta Reform UK trebuie să îşi schimbe liderul, Nigel Farage, pe care l-a susţinut până acum. „Partidul Reform are nevoie de un nou lider. Farage nu are ceea ce trebuie”, a scris Elon Musk pe reţ

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 2 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°