O asociaţie din Craiova a donat ieri rechizite, dulciuri, jucării şi pamperşi copiilor din localitatea doljeană Ungureni. O parte din produse, în valoare de 5.000 de lei, sunt aduse din Germania.
O asociaţie din Craiova a vizitat 34 de copii cu vârste între 1-14 ani din satul Ungureni, pentru a le face cadouri în valoare de 5.000 de lei.
Înainte de a primi darurile, micuţii au participat la un concurs de desen, cu toţii fiind premiaţi cu blocuri de desen, ceasuri, creioane de colorat, jucării de pluş, dulciuri şi pamperşi pentru cei mici.
„Acest concurs a fost mai mult de a-i motiva, de a-i recrea. Le-am dat aceste premii de care s-au bucurat foarte mult. O parte din bunuri sunt de la asociaţia din Craiova, însă multe dintre ele sunt aduse din Germania, de la Asociaţia Lions”, ne-a spus în această dimineaţă conferenţiar doctor Iulian Diaconescu, preşedintele Clubului Lions din Craiova, care a organizat acţiunea.
La final, părinţii celor mici au primit haine, lenjerii, pilote şi perne.
Medicul Diaconescu, manager la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, ne-a spus că a ales să facă donaţii copiilor din Ungureni, pentru că acolo sunt lipsuri mai mari. „Este a patra oară când mergem în această localitate, din cauză că aici au fost inundaţii în anul 2005, care au creat destule probleme. O să continuăm cu aceste acţiuni”, a completat medicul Iulian Diaconescu.