Un ofiţer de poliţie din centrul Franţei a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit din plin un grup de elevi de şcoală primară la Joué-les-Tours, omorând unul şi rănind 16.
Şaisprezece copii, cu vârste între 9 şi 10 ani, care se deplasau către sala de sport, au fost răniţi, şapte dintre ei fiind în stare critică.
Accidentul s-a produs la începutul după-amiezii de luni, dintr-un motiv încă necunoscut, scrie presa internaţională.
Şoferul maşinii Jandarmeriei susţine că a pierdut controlul asupra volanului la un sens giratoriu, lovind un grup de 25 de persoane, dintre care 23 erau copii.
Jandarmul, care a fost plasat în arest provizoriu, nu consumase băuturi alcoolice sau droguri.
Preşedintele Nicolas Sarkozy a cerut efectuarea unei anchete 'cât mai curând posibil', a anunţat Preşedinţia. Ministrul de interne, Claude Guéant, şi cel al educaţiei, Luc Chatel, se vor deplasa marţi dimineaţă la Joué-les-Tours pentru a se întâlni cu familiile victimelor.
În cursul serii, circa o sută de persoane s-au adunat la locul accidentului pentru un marş în tăcere, iar locuitorii din cartier au agăţat flori de un grilaj lovit de maşina Jandarmeriei.