Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Ostaficiuc, președintele CJT: "100 la sută e o conspirație a Federației împotriva Timișoarei! Au vrut să ne lovească definitiv!"

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Suporterii echipei Poli Timișoara se pregătesc să iasă din nou în stradă. Fanii alb-violeți organizează un mare miting în Piața Operei, pentru ziua de mâine, după aflarea veştii că Poli a pierdut licenţa.

Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliul Județean Timiș: “Ce să mai zic la o mizerie ca asta? Ce pot să mai zic? Cum să-ți păstrezi calmul? E o mizerie! E sută la sută o conspirație împotriva Timișoarei. Știam că suntem vânați de cei de la federație, dar nu puteam să fac nicio declarație pe această temă. Acum pot să spun. 100 la sută e o conspirație! Au vrut să ne lovească definitiv. Timișoara are cel mai mare stadion din țară pentru cupele europene. Nu îi interesează. Galațiul a câștigat campionatul fals prin ajutorul arbitrilor”.

"Sunt ca lovit de tren"

Paul Prodana, prședintele Asociației Suporterilor Druckeria: “De făcut nu știu dacă se mai poate face ceva. Ne vom întâlni astăzi și vom vedea ce om să facem. E o soluție să ieșim din nou în stradă. Probabil o vom face ca un striugăt de ajutor., deși nu are cine să ne audă. Sunt cu mintea goală. Nici prin cap nu mi-a trecut că vom ajunge aici. Sunt ca lovit de tren”.

Suporterii echipei bănățene au convenit deja pe forumuri să se întâlnească în număr mare, mâine, în Piața Operei, pentru un miting de susținere a echipei.

"E trist pentru fotbalul românesc, e trist pentru Timișoara"

Emerich Dembrovschi, fosta mare vedetă a fotbalului timișorean: "Nu m-am așteptat la așa ceva. Știam că Timișoara este condusă de oameni competenți, care fac treaba serioasă ca orașul să aibe un fotbal de nivel înalt. Nu știu cine e de vină, e o treabă complicată. Să ne fie învățătură de minte! Probabil că au existat și forțe din Federația Română de Fotbal care au împins spre eliminarea timișoarei. E trist pentru fotbalul românesc, pentru Timișoara. Sperăm să o luăm de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în această dimineață! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 4.0 pe scara Richter s-a produs în dimineața zilei de 15 octombrie 2025, la ora 07:57:20 (ora locală), în zona Maramureș – Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fiz

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 45 minute
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 2 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 3 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/15°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°