Oltchim a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri dublă faţă de perioada similară din 2010. Mai mult, raportat la aceeaşi perioadă. pierderile combinatului au fost reduse de la 22%, la 0,57% din cifra de afaceri. Rezultatele bune din ultimele luni şi dinamica bursieră pozitivă cu titlurile Oltchim poziţionează compania printre cele mai interesante şi disputate din portofoliul statului.
SC Oltchim se află însă pe lista companiilor monitorizate în baza acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar guvernul s-a angajat faţă de instituţiile internaţionale să demareze privatizarea acesteia.
Diminuarea capitalului
La începutul anului, Ministerul Economiei, acţionar majoritar la Oltchim Râmnicu-Vâlcea a anuţat demararea procedurilor pentru privatizare.
Dar, de trei ani de zile, a existat o adevărată luptă între acţionari. Grupul german PCC care deţine 12,16% din acţiunile Oltchim şi-a manifestat interesul pentru preluarea companiei şi pentru a implementa o anumită strategie.
Problemele Oltchim au demarat practic din anul 2003 când s-a aprobat o majorare de capital social prin conversia în acţiuni a unei părţi din creanţa AVAS faţă de societate. În 2007, pe fondul tensiunilor cu acţionarii minoritari, SIF Oltenia şi fondul de investiţii Lindsell, Guvernul a hotărât anularea majorării din 2003 şi diminuarea capitalului social al Oltchim. La scurt timp, ar fi trebuit să urmeze o nouă majorare cu drepturi de preferinţă acordate celorlaţi acţionari. Majorarea capitalului social nu a mai avut loc nici până astăzi, existând o opoziţie din partea acţionarilor de la PCC.
Apoi, datoriile Oltchim au urcat şi mai mult pe fondul deprecierii leului, majoritatea datoriilor companiei fiind în euro.
Negocieri pentru achiziţii
În 2008, închiderea de către Petrom a instalaţiilor de petrochimie care aliment