Primăria Constanţa este la un pas de a fi executată silit de un investitor italian care aşteaptă de cinci ani să-i fie plătită contravaloarea lucrărilor de infrastructură la cel mai luxos cartier rezidenţial de pe malul mării. Sursa: Feri PredescuSursa: Feri Predescu
1 /.
Primăria Constanţa este la un pas de a fi executată silit de un investitor italian care aşteaptă de cinci ani să-i fie plătită contravaloarea lucrărilor de infrastructură la cel mai luxos cartier rezidenţial de pe malul mării.
Omul de afaceri Romeo Nunzio a câştigat, în 2006, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligarea primăriei Constanţa de a respecta un contract încheiat în 1999, prin care municipalitatea se angaja să plătească infrastructura viitorului ansamblu rezidenţial.
În 2000, când Radu Mazăre a câştigat alegerile locale, noul edil a refuzat, potrivit avocaţilor, predarea terenului şi a atacat contractul de concesiune în instanţă. Investitorul italian, prin compania Fincogero, a fost nevoit să stopeze lucrările timp de peste şase ani, până când Înalta Curte i-a dat dreptate.
“M-am plâns premierului italian, premierului român, ministerului de justiţie, procuraturii generale, abia după ce ambasadorul Italiei la Bucureşti a venit personal la Constanţa, ni s-a predat terenul şi nici acesta în întregime. Deşi instanţa ne-a dat câştig de cauză, nu am primit banii pentru infrastructură, aşa că am realizat-o cu banii noştri. S-au adunat până acum 15 milioane de euro pentru infrastructură şi probabil că vor fi încă pe atâţi până la finalizarea cartierului", a explicat Romeo Nunzio.
Cartierul va fi finalizat în 2012
Ansamblul rezidenţial, în valoare de 120 milioane euro va avea aproape 100 de vile, patru blocuri turn şi o piaţetă. Investitorul a construit deja 1,5 kilometri de şosea pe malul mării, a amena