Spania ameninţă cu procesul autorităţile din domeniul sănătăţii din oraşul Hamburg pentru că au indicat-o pe nedrept ca fiind ţara de provenienţă a legumelor cu bacteria E.coli. Agricultorii din Spania estimează pierderi de peste 200 de milioane de euro pe săptămână, în cazul în care cele 150.000 de tone de legume exportate în Europa ar rămâne nevândute, scrie Breitbart.com.
"Nu excludem varianta de a acţiona în judecată autorităţile care s-au îndoit de calitatea produselor noastre, în acest caz, pe cele de la Hamburg", a declarat vicepremierul spaniol Alfredo Perez Rubalcaba pentru radioul Cadena Ser. Autorităţile de la Madrid au cerut Uniunii Europene compensaţii atât pentru Spania, cât şi pentru alte ţări producătoare care au fost afectate de această criză.
"Bacteria nu provine din Spania", a subliniat Rubalcaba, care a precizat că va dura ceva vreme până când reputaţia producătorilor de legume din ţară va fi restabilită. În plus, guvernul spaniol susţine că cetăţenii săi nu au arătat semne de îmbolnăvire, mai ales că aceştia ar trebui să fie primii expuşi la tulpina ucigaşă a bacteriei.
De cealaltă parte, autorităţile germane susţin că investigaţiile sunt în curs şi că nu se vor opri până nu vor găsi sursa bacteriei. Oficialii din Hamburg au recunoscut că două tipuri de castraveţi provenind din sudul Spaniei au indicat urme ale acestei bacterii, însă acei castraveţi nu fac parte din lotul mare care a dus la îmbolnăvirea şi moartea a 15 persoane din Germania. Reprezentanţii regiunii andaluze de unde provin cele două tipuri de castraveţi susţin că legumele au fost retrase deja de pe piaţă şi că s-au prelevat probe, care au fost trimise la laboratoare. Rezultatele nu vor fi însă gata mai devreme de sfârşitul acestei săptămâni.
Din 9,4 milioane de tone de legume exportate de Spania în 2010, 24% au fost achiziţionate de către nemţi.
Spani