Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„OZN-uri“ din Franţa deschid TIFF

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Festivalul Internaţional de Film Transilvania din Cluj-Napoca se va deschide oficial vineri, de la ora 20.30, în Piaţa Unirii cu o prestaţie spectaculoasă a trupei franceze de teatru stradal Quidams.

Cei cinci actori, care au susţinut o reprezentaţie chiar şi la Campionatul Mondial de Fotbal din Franţa din 1998, dar şi la Bienala Dansului din Lyon, în 2002, vor prezenta pentru prima dată un spectacol public în România. După discursurile oficialilor TIFF, actorii îşi vor face apariţia pe nişte picioroange de circa doi metri, îmbrăcaţi în costume albe. Ele se vor umfla pe parcursul spectacolului, „Visul lui Herbet", cu ajutorul unui recipient cu heliu.

„Spectacolul te invită să visezi. Parcă ai fi într-o cu totul altă lume. Personajele se metamorfozează pe parcursul spectacolului, de la o situaţie la alta. Într-un final, ele arată ca nişte OZN-uri. Deşi sunt personaje diforme, ele sunt foarte simpatice datorită faptului că par grăsuţe. Va fi o deschidere cât se poate de spectaculoasă", a promis Miki Branişte, coordonatorul secţiunii de teatru din cadrul TIFF.

Luna veghează TIFF

Pentru ca spectacolul să fie unul complet, costumele din pânză ale actorilor vor fi prevăzute cu leduri, iar aceştia vor dansa în jurul unei luni, şi ea luminată, care se va înălţa la cer. „Nu e deloc uşor să dansezi la circa patru metri înălţime. Cei cinci sunt actori profesionişti care îmbină circul cu dansul", a mai spus Miki Branişte. Trupa de teatru de stradă Quidams a prezentat spectacole pe toate continentele, în peste 200 de oraşe din lume. În România, ei au mai susţinut o reprezentaţie acum cinci ani, însă în cadrul unui eveniment privat. În cadrul deschiderii oficiale a celei de-a zecea ediţii a TIFF, eveniment moderat de Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, va fi prezentat şi un montaj cu cele mai spectaculoase momente ale primelor nouă ediţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 25 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°