Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steliştii speră ca Hagi să-i protejeze în faţa lui Becali: ”Le e frică şi să se îmbrace!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 1 iunie 2011 · · ·

Fotbaliştii cred că Hagi i-ar proteja în faţa lui Becali, aşa cum a făcut şi Olăroiu în perioada scurtă în care i-a antrenat

Olăroiu a influenţat în bine echipa Stelei într-un timp foarte scurt, a luat Cupa şi n-a pierdut nici un meci în campionat, mai ales graţie relaţiei pe care o are cu Gigi Becali. Explicaţia? Jucătorii s-au simţit protejaţi cîtă vreme i-a condus Oli şi ei l-ar vrea acum pe Hagi "principal" deoarece îl văd la fel de puternic în relaţia cu şeful din lojă.

Antrenorul pe care l-au avut în ultimele trei săptămîni şi care ieri a semnat un contract cu Al Ain le-a garantat din prima zi că îşi vor primi banii, salarii şi prime: "Vi-i dau eu dacă nu plăteşte Gigi!". După care l-a oprit pe patron să-i mai critice public: "Eu lucrez cu ei pe finalul sezonului, deci lasă-i în pace. După ce plec, faci ce vrei".

Becali fashion

Atitudinea lui Olăroiu chiar a fost importantă, pentru că reacţiile lui Becali au dictat atmosfera din vestiar înainte să revină el. O persoană care a lucrat în Ghencea a povestit cît de afectaţi sînt roş-albaştrii: "Jucătorii sînt terorizaţi. Tănase şi Bănel erau stresaţi pînă şi de modul cum se îmbrăcau, ca să nu se supere patronul. Vorbeau mereu: "Aoleu, dacă apar în vreo poză cu tricoul ăsta sau cu pantalonii ăştia, mă distruge Gigi!". E o problemă mare! Cum să le mai ceri să fie creativi pe teren, să aibă personalitate, cînd ei se tem şi să-şi aleagă hainele?".

"Messi n-ar avea nici o şansă!"

Victor Piţurcă ştie şi el ce efect are Gigi asupra fotbaliştilor şi pariază că Messi ar claca dacă ar ajunge în Ghencea: "Argentinianul n-ar avea absolut nici o şansă la Steaua. Prinde maximum două meciuri înainte ca patronul să-l distrugă la TV. L-ar face praf Gigi pe Messi!". Piţi a început sezonul pe banca roş-albaştrilor, dar a renunţat după doar două etape tocmai fiindcă Beca

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 41 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Nazare dă asigurări: Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor

Mediafax acum 24 minute
Nu se pune problema amânãrii sau blocării plății pensiilor și a salariilor, așa cum s-a vehiculat, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după o întâlnire cu reprezentanții angajaților din cadrul ministerului, în contextul protestelor generat

Fostul adjunct al lui Șoigu la Apărare, „generalul glamour” Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupție

HotNews acum o ora
Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 13 ani de închisoare pe Timur Ivanov, fost ministru adjunct al apărării, pentru deturnare de fonduri și spălare de bani într-un dosar de corupție care intervine în plin conflict armat împotriva Ucrainei

Vicepremierul Dragoș Anastasiu, către ÎCCJ: „Să strângă cureaua și să nu caute tertipuri creative”

Mediafax acum 45 minute
„Trebuie să fim solidari și nu să căutăm tot felul de tertipuri. Am făcut-o în ultimii zece ani, că de asta am ajuns unde am ajuns… S-au plafonat salarii, s-a găsit ideea de spor. S-au plafonat sporurile, au venit stimulentele, s-au plafonat stimule

Din ce cauză va introduce Polonia CONTROALE temporare la frontierele cu Germania și Lituania. Donald Tusk: Sunt necesare

Gandul acum 2 ore
Polonia va introduce controale temporare la frontierele sale cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, pentru a face față provocărilor legate de imigrație. Polonia vrea să-și securizeze granițele cu Germania și Lituania, după ce opoziția a acuza

Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Doamna Maria Brâncoveanu şi Monahia Platonida, soţia lui Neagoe Basarab, între propuneri

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sfântul Sinod a aprobat, marţi, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare), transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

Trump spune că va „examina” posibilitatea expulzării lui Musk. „Am putea pune DOGE pe Elon”

HotNews acum o ora
Donald Trump a declarat marţi că va „examina” posibilitatea expulzării lui Elon Musk, CEO-ul Tesla şi SpaceX, după declaraţiile incendiare ale celui mai bogat om din lume împotriva mega-proiectului de lege bugetară pe care preşedintele american înce

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 6 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Vremea

București
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

25°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

14°/27°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°