De la 1 iunie, medicii de familie nu mai eliberează reţete pentru medicamente compensate şi gratuite şi nici nu mai dau trimiteri către medici specialişti. Motivul: doctorii au refuzat să semneze un nou contract cu Ministerul şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, pentru că nu sunt de acord cu mai multe prevederi ale documentului. Pacienţii sunt de partea medicilor. De partea cealaltă, şefii Casei şi ai Ministerului anunţă că doctorii nu au motiv să nu semneze contractul.
Contractul cadru ar fi trebuit de fapt semnat la începutul anului, dar divergenţele duc de fiecare dată la amânarea lui. Actualul proiect a fost contestat de medici şi de pacienţi încă de la început, pentru că aduce modificări controversate, cum ar fi introducerea plafoanelor la medicamente pentru medicii de familie, obligarea doctorilor de familie să asigure permanenţa în centre care nu există şi a pacienţilor să se arondeze la o farmacie anume.
Teoretic, documentul a fost în dezbatere publică. Practic, nu a existat dialog între medici şi decidenţi.
Se pare că nici Ministerul şi Casa Asigurărilor nu au comunicat. Aşa se face că la o zi înainte de preconizata intrare în vigoare a contractului, Ministerul a anunţat că nu e de acord cu noile condiţii de internare în spital, propuse de CNAS în contractul-cadru.
Medicii de familie, la rândul lor, au anunţat că nu semnează documentul – pentru că nu au fost consultaţi la întocmirea lui şi pentru că propunerile lor nu au fost luate în seamă.
La mijloc sunt pacienţii: în lipsa contractului, nu mai pot primi medicamente compensate şi gratuite, nici trimiteri către spitale. Soluţia provizorie ar fi prelungirea contractului pe anul trecut, până la rezolvarea conflictului. În fine, ministrul sănătăţii şi conducerea Casei susţin că medicii nu au motive de nemulţumire, fără să precizeze însă dacă vor exista negocieri pe