Brokerii sunt îngrijoraţi de răsplata (pe care o consideră foarte mică) cerută de consorţiul care a câştigat să intermedieze vânzarea pachetului de acţiuni "Petrom" (9,84%) din proprietatea statului, (vânzare aşteptată să aibă loc în sezonul estival), pentru că o iau drept semn că intermediarii aleşi vor fi siliţi să-şi maximizeze câştigurile, ceea ce n-ar fi posibil decât economisind comisionul Bursei de Valori Bucureşti (circa 726 de mii de euro); asta ar însemna să ocolească Bursa (BVB) şi să plaseze cumpărătorului acţiunile, în mod direct, ceea ce i-ar scoate complet din joc pe brokeri.
Dincolo de această îngrijorare, comisionul apreciat drept prea mărunt ar putea, într-un anumit scenariu, să acopere îndeplinirea unor obiective strategice ruseşti în domeniul energiei.
Strâmtorat financiar, statul a decis să vândă din totalul de 20,64% din acţiunile "OMV Petrom" deţinute de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), un pachet de 9,84% din acţiunile emitentului, păstrându-şi nivelul de acţionar semnificativ (peste 10%).
Sub presiunea înţelegerilor cu FMI, Guvernul a emis, în august 2010, un set de Hotărâri privind vânzarea unor participaţii minore ale sale (pachete de câte 15%) de la "Romgaz", "Transelectrica" şi "Transgaz", pe lângă care a strecurat şi "OMV Petrom".
Autorităţile s-au justificat susţinând că vânzările ar fi menite să finanţeze deficitul bugetar la costuri mai reduse.
* LICITAŢIA
În lunile martie-aprilie, MECMA a organizat licitaţia pentru alegerea intermediarului în cazul vânzării pachetului de acţiuni "OMV Petrom", încheiată cu victoria consorţiului în fruntea căruia se află grupul rusesc "Renaissance Capital" (la consorţiu mai participă "EFG Eurobank Securities", "BT Securities" şi "Romcapital").
Determinant în obţinerea victoriei a fost nivelul extrem de scăzut al comisionulu