Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia privind reducerea CAS, în perioada imediat următoare

Publicat in Capital, miercuri 1 iunie 2011 ·

În perioada imediat următoare se va lua o decizie privind reducerea CAS-ului. La Guvern şi în Coaliţie încă se mai analizează datele pentru a se decide procentul şi data de aplicare.

“Încă se mai lucrează la analiza datelor, dar în perioada imediat următoare se va lua o decizie privind reducerea CAS. Vom anunţa în momentul în care se va stabili ceva clar în Guvern”, a spus, pentru Capital, Andreea Vass-Paul, consilier al premierului.

Decizia se va lua în funcţie de datele economice obţinute în primul semestru al acestui an. Astfel, surse guvernamentale ne-au declarat că specialiştii Executivului şi ai Coaliţiei lucrează la proiectul de modificare a CAS-ului astfel încât după ce se vor cunoşte datele şi pentru cel de-al doilea trimestru al acestui an să se ia decizia privind procentul cu care ar putea fi reduse contribuţiile sociale şi implicit termenul de la care se va aplica eventuala reducere.

Măsura ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2012

Discuţia privind reducerea CAS a reapărut în actualitate după ce fostul ministrul PDL al Economiei, Adriean Videanu, a spus că Guvernul lucrează în prezent la reducerea contribuţiilor sociale şi că reducerea CAS este posibilă până la 3,1% şi că aceasta va fi discutată la prima misiune a FMI în România.

Informaţiile au fost confirmate şi de vicepresedintele UDMR, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a declarat, luni, că Uniunea doreste reducere CAS la 41%,începând cu 1 ianuarie 2012.

El a spus că de câte ori s-a discutat subiectul reducerii CAS în Coaliţie s-a convenit că acest lucru se poate face, dar că discutiile nu au fost finalizate, rămânând de stabilit, printre altele, şi data de la care sp fie aplicatp o astfel de masură. “Acest lucru l-am discutat de mai multe ori. Trebuie sa fixam numai data de la care vom reduce CAS”, a spus Borbely, care a subliniat ca există un grup de luc

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 51 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 27 minute
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Atenţionare MAE de călătorie pentru Germania: Avertismente de furtuni puternice în Bavaria

Mediafax acum 18 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Landul Bavaria că autorităţile locale au emis avertismente Cod portocaliu de furtuni puternice pentru mai multe localităţi, urmare a precipitaţiilor abund

Accident rutier în Constanța! Un copil a fost lovit de mașină

Ziua Constanta acum 5 ore
Un eveniment rutier a avut loc azi, 02 mai 2024, în municipiul Constanța, pe strada B.P.Hașdeu. Un copil în vârstă de 7 ani, de sex masculin, a fost lovit de o mașină. Echipajele SAJ și SMURD, cu resurse moto, au sosit rapid la fața locului pentru a

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum o ora
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°