Gruparea Mironescu se ocupa cu "captura statului", noţiune care exprimă forma cea mai înaltă a corupţiei, respectiv corupţia generalizată, pentru care este nevoie de mulţi oameni, persoane bine plasate şi influente, a spus procurorul Gheorghe Bocşan la instanţa supremă, informează Mediafax.
Procurorul a arătat instanţei că termenul de "captură a statului" este unul ştiinţific criminalistic, el regăsindu-se în numeroase tratate internaţionale, precizând că este folosit în situaţiile în care corupţia la un nivel sectorial sau chiar la nivelul unui întreg stat este generalizată.
"Judecătorul fondului a reţinut corect elementele din dosar şi a reţinut insistenţa şi pericolul pentru ordinea publică al inculpaţilor. Pe apărările avocaţilor arăt că noţiunea de captură a statului este o noţiune criminologică, termen regăsit în numeroase convenţii europene. Este forma cea mai înaltă a corupţiei, respectiv corupţia generalizată. Este cazul acestui dosar, caz în care captura statului a fost una sectorială, în domeniul vamal şi portuar. Şi alte regionale au legături conexe cu Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa. Grupul a fost ambiţios, pentru că este nevoie de mulţi oameni pentru «captura statului», cu persoane bine plasate şi influenţe", a spus procurorul Gheorghe Bocşan în faţa completului de cinci magistraţi de la instanţa supremă care a judecat contestaţiile celor 28 de persoane arestate în acest dosar.
Procurorul a ţinut să explice şi mecanismul prin care se producea evaziunea fiscală din Portul Constanţa, arătând că toate containerele interceptate au conţinut mărfuri suspecte, iar unele erau aduse prin firme fantomă.
"Ca să vă daţi seama cât de sfidători erau, dau doar un exemplu de firmă fantomă denumită «Ha Ha Suspans Import Export»; mie unul mi se pare o sfidate la adresa autorităţilor. Acest dosar este creat di