Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a primit din partea magistraţilor o învoire de trei zile pentru a părăsi oraşul ca să fie socru mare.
Vineri, Solomon a solicitat Tribunalului Galaţi, prin avocaţii săi, patru zile de „permisie“, în care să părăsească oraşul Craiova pentru a merge la Leamna, unde urmează să aibă loc, pe 11 iunie, cununia religioasă şi nunta fiului său, Iulian. Judecătorii au fost de acord ca edilul să părăsească oraşul Craiova, dar numai pentru trei zile.
„Instanţa admite cererea formulată de inculpatul Solomon Antonie prin apărători aleşi. (...) Încuviinţează ca în perioada 10 - 12 iunie 2011 inculpatul Solomon Antonie să părăsească localitatea de domiciliu - respectiv municipiul Craiova, pentru a se deplasa în satul Leamna de Sus, comuna Bucovăţ, judeţul Dolj. Dispune comunicarea, în copie, a prezentei încheieri Poliţiei Comunei Bucovăţ şi inculpatului“, se precizează în încheierea magistraţilor gălăţeni.
Iulian Solomon şi iubita sa, Gloria, s-au cununat civil toamna trecută, la sediul Primăriei Craiova. Nunta era planificată pentru vara anului trecut, însă arestarea socrului mare le-a dat peste cap planurile. Cununia religioasă a tinerilor urmează să aibă loc în biserica din Leamna, ce a fost construită inclusiv din donaţiile primite de la Antonie Solomon. Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a primit din partea magistraţilor o învoire de trei zile pentru a părăsi oraşul ca să fie socru mare.
Vineri, Solomon a solicitat Tribunalului Galaţi, prin avocaţii săi, patru zile de „permisie“, în care să părăsească oraşul Craiova pentru a merge la Leamna, unde urmează să aibă loc, pe 11 iunie, cununia religioasă şi nunta fiului său, Iulian. Judecătorii au fost de acord ca edilul să părăsească oraşul Craiova, dar numai pentru trei zile.
„Instanţa admite cererea formulată de inculpatul Solomon Antonie pri