Banii pentru Sanatate nu ajung si nici nu vor ajunge vreodata, indiferent cat de multi vor fi, cat timp aberatiile din sistemul sanitar nu vor fi corectate. Si una dintre aceste aberatii tine de numarul enorm al internarilor in spitale, care inghit imensa majoritate a fondurilor destinate acestui domeniu. CNAS aloca spitalelor anual 71 de miliarde de lei.

Practic romanii se duc direct la spital si adesea obtin internari pentru o multime de afectiuni care pot fi tratate fara probleme in ambulatoriu, sub supravegherea medicului de familie. In plus, in mod traditional spitalele sunt populate si cu cazuri sociale, care ocupa paturi si consuma fonduri nu pentru ca ar avea cu adevarat nevoie de o asemenea ingrijire, ci pentru a nu muri de foame si frig pe strada. Una peste alta suntem campioni ai spitalizarilor, ceea ce este pagubos si fundamental gresit.

Dar calea aleasa de seful Casei Nationale de Sanatate, Lucian Duta, pentru a reforma aceasta zona problematica a fost cea mai proasta cu putinta. Si nu pe fond, ci sub aspectul comunicarii publice, atat la nivelul societatii in ansamblu, cat si cu lumea medicala.

Cele 13 criterii mediatizate drept imperative pentru internare si demonizate ca atare, nu sunt nici pe departe atat de restrictive pe cat s-au straduit multi dintre jurnalisti sa sa le prezinte. Si nici nu au fost visate peste noapte de seful CNAS, ci, potrivit explicatiilor lui Lucian Duta, au fost elaborate in cadrul unui studiu realizat de specialisti straini si finantat din fonduri Phare.

Aceste 13 criterii nu sunt conditii limitative pentru internare, ca un fel de grila care trebuie bifata pentru acces in pat, ci incearca o definire a urgentei medicale. Dar tot potrivit normelor care urmau sa intre in vigoare de la 1 iunie, daca nu ar fi fost blocate de ministerul Sanatatii, Medicul poate interna oricand pe ori