Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lună fără medici de familie

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 1 iunie 2011 ·

* de astăzi, bolnavii ar putea să cumpere medicamentele la preţul integral, cu bani din propriul buzunar

* la fel se va întâmpla şi cu analizele medicale sau vizita la specialist * asta deoarece medicilor de familie le-a expirat vechiul contract cu Casa, iar pe cel nou nu l-au semnat, fiind nemulţumiţi de unele prevederi * totuşi, medicii brăileni promit pacienţilor că, şi în aceste condiţii, le vor acorda consultaţii gratuite * ieri, medicii se aşteptau ca în al 12-lea ceas să li se accepte propunerile şi să fie incluse în forma finală a contractului

Degringolada din sănătate îi bagă în agonie pe pacienţii cronici, care au ajuns pe marginea prăpastiei, riscând să nu mai poată beneficia de reţete compensate sau gratuite. De astăzi, bolnavii ar putea să cumpere medicamentele cu bani din propriul buzunar, dacă decidenţii din Sănătate nu vor găsi formula legislativă potrivită pentru ca medicii de familie să semneze noul Contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Începând de astăzi, bolnavii ar putea rămâne fără medicamente compensate, analize gratuite sau bilete de trimitere la spital, pentru că medicii de familie nu mai au cadrul legal de a elibera aceste documente. Aceasta deoarece valabilitatea actului adiţional al Contractului cadru pe 2010, încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate şi în baza căruia le erau decontate serviciile, a expirat pe 31 mai. Nici până la data menţionată, normele de aplicare a noului Contractul cadru nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Ieri, până la închiderea ediţiei, medicii de familie brăileni nu cunoşteau decât proiectul postat pe site-ul CNAS, fiind nemulţumiţi de prevederile acestuia, însă sperau ca documentul final să le fie favorabil, astfel încât să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale.

Medicii de familie s-au declarat hotărâţi să nu semneze noile contracte cu Casa de Asigu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°