Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sfert din populaţia ţării a ieşit la pensie. Cele mai mari pensii sunt în Capitală. Braşovul ocupă locul al treilea.

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Judeţul Mureş este pe locul şapte ca număr de pensionari, raportat la populaţia totală. Judeţul Sibiu este pe locul 11, iar Braşovul pe locul 12. Ca valoare a pensiei Braşovul este pe locul al treilea, Sibiul pe şapte, iar Mureşul pe 19.

Econtext a realizat o hartă naţională care prezintă ponderea pensionarilor în fiecare judeţ. Hunedoara conduce detaşat în acest clasament. Dintr-o populaţie totală de 463.100 de persoane, 125.497 sunt pensionari. Ceea ce înseamnă 27,1% din totalul numărului de locuitori. A doua poziţie în top este ocupată de Vâlcea, unde ponderea pensionarilor este de 25,6% din totalul populaţiei. Pe locul al treilea este Bihorul cu 159.203 de pensionari, care reprezintă 25,3% din totalul populaţiei. Judeţele din centrul ţării se situează în prima jumătate a clasamentului. Mureşul este pe locul şapte şi are 140.706 de pensionari (24,2% din totalul populaţiei). Sibiul ocupă locul 11 cu 99.786 de pensionari (23,5% din totalul populaţiei). Braşovul este pe locul 12 cu 138.756 de pensionari ( 23,2% din totalul populaţiei). Toate datele provin de la Institutul Naţional de Statistică (INS) Pe ultimele locuri se situează judeţele Bistriţa-Năsăud cu 55.834 de pensionari, Vrancea cu 68.242 de pensionari şi Botoşani cu 77.896 de pensionari.

În acest judeţe, ponderea pensionarilor este de 17% din totalul locuitorilor. Numărul pensionarilor a ajuns să fie mai mare decât cel al angajaţilor. În România sunt 4,77 de milioane de pensionari şi 4,62 de milioane de angajaţi. Pensia medie este, în ţara noastră, de 775 de lei, dar există şi pensii mult mai mari. Lunar, România cheltuite 3,69 de miliarde de lei doar cu plata pensiilor.

Unde sunt cele mai mari pensii

Capitala conduce la acest capitol. În Bucureşti, pensia media este de 947 de lei. Pe locul al doilea se află Hunedoara cu o pensie medie de 899 de lei. Locul al treilea este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°