Alarmat, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, îi cere patronului ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, să prezinte strategia pe care o are în privinţa combinatului.
Oprirea pentru reparaţii a singurului furnal care mai funcţiona pe platforma siderurgică de la Galaţi a încins spiritele pe tema strategiei pe care trustul ArcelorMittal o are sau nu în privinţa fostului Sidex. „Avem un combinat unde nu mai merge nici unul din cele şase furnale. Poate să fie într-o zi şi o explozie şi să ne înveţe minte", a declarat primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, care până în 1994 a fost directorul Uzinei Furnale Oţelării, iar în perioada 1994-1999 a fost directorul general al combinatului. Primarul este hotărât să îi scrie lui Lakshmi Mittal.
„O să fac o hârtie la patron, să îl invit la noi, la o discuţie. Au mai avut o situaţie de acest gen în Germania, a venit cancelarul şi i-a dat ordin aceluiaşi patron ca într-o săptămână să revină la normal. Am oprit cocseriile, oţelăriile, furnalele, ce mai trebuie să oprim, am avut 35.000 de oameni. Dacă cineva crede că 7.000 de oameni care lucrează două zile şi trei nu pot ţine un oraş, să-mi spună şi mie", a adăugat Dumitru Nicolae.
Dorian Dumitrescu, country communicator al ArcelorMittal în România, a răspuns cu un comunicat de presă, în care a explicat cum stau lucrurile. "Vom organiza o reparaţie minoră şi pe termen scurt şi la Furnalul nr. 4, care se află acum spre sfârşitul perioadei de exploatare şi care trebuie să asigure producţia, alături de Furnalul 3, până la repornirea noului Furnal 5, în octombrie. În timpul opririi, securitatea gazului va fi asigurată prin injectarea de azot inert în conducte. (...) Este pentru prima oară în istoria combinatului când se organizează operaţiuni de reînzidire la două furnale în paralel, la 3 şi 5. Operaţiuni importante de mentenanţă se derulează la Furnalul 3, iar F