Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Henkel mai face o fabrică de materiale de construcţii care va majora producţia cu 40%

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 1 iunie 2011 ·

Grupul german Henkel, care deţine două fabrici de adezivi şi materiale de construcţii, va începe în luna octombrie construirea celei de-a treia fabrici a companiei, în localitatea Roznov, la sud-est de Piatra-Neamţ, iar investiţia se va ridica la 10 mil. euro.

Decizia grupului german arată o revenire a apetitului de investiţii în sectorul construcţiilor care a scăzut cu 17% anul trecut, mai ales că la jumătatea lui 2010 reprezentanţii Henkel anunţau că au teren şi autorizaţii pentru a treia fabrică în România, dar că nu pornesc investiţia până ce piaţa nu-şi revine.

"Orice creştere a pieţei ne va permite începerea lucrărilor de construcţie", spunea în iunie anul trecut Andrei Dumitrescu, directorul de marketing şi vânzări al diviziei de adezivi Henkel.

Ieri, în cadrul unei conferinţe, Dumitrescu a anunţat că grupul va începe investiţia într-o nouă fabrică anul acesta.

"Investiţia se ridică la 10 milioane de euro, dintre care 3 milioane de euro vin din fonduri europene." Fabrica Henkel urmează să devină operaţională în noiembrie 2012. Acum Henkel este în căutarea unui antreprenor general care urmează să construiască fabrica şi a unui director general pentru noua unitate de producţie. Odată cu finalizarea construcţiei Henkel intenţionează să recruteze în a doua parte a anului viitor circa 80 de oameni pentru operaţiunile din Piatra-Neamţ.

Fabrica Henkel va fi ridicată pe un teren de 36.000 de metri pătraţi care a fost achiziţionat în 2010 de la firma Napoca Development Corporation, conform informa­ţiilor anterioare. Reprezentanţii Henkel spun că au ales Piatra-Neamţ pentru a livra produse în estul ţării. "Producţia (fabricii din Roznov - n. red.) va fi absorbită de piaţa internă şi de Republica Moldova. Totuşi nu exportăm foarte mult în Moldova", a precizat Dumitrescu, fără să precizeze nivelul exporturilor.

Germanii de la Henkel mai

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 10 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°