Adrian Mutu a revenit la naţională cu ocazia meciului de tristă amintire de la Zenica, încheiat cu victoria bosniacilor cu 2-1 / Foto: Alexandru Hojda / Mediafax După victoria repurtată la Zenica împotriva României, bosniacii visează să dea lovitura vineri şi la Bucureşti. Elevii selecţionerului Safet Susici vorbesc deschis despre o victorie sau măcar un egal în capitala României, excluzând total posibilitatea unei victorii a „tricolorilor”. „Trebuie să uităm de Zenica. La Bucureşti, publicul va crea o atmosferă infernală, dar acest lucru, plus declaraţiile de presă şi avertizările adversarilor pot doar să ne motiveze şi mai mult”, a spus mijlocaşul Semir Stilici. La rândul său, atacantul lui Manchester City, Edin Dzeko, crede că formaţia antrenată de Răzvan Lucescu nu poate fi socotită favorită vineri: „Va fi un joc diferit faţă de cel disputat în Bosnia, dar noi avem o echipă de calitate şi vom putea face faţă fără probleme. România e în transformare, n-au avut când să-şi refacă jocul într-un timp atât de scurt. Deşi joacă acasă, românii nu sunt favoriţi, iar noi putem realiza un rezultat foarte bun”.
Scoase ieri la vânzare, toate biletele la tribuna I s-au epuizat în aproximativ o oră şi jumătate, acestea costând fiecare câte 20 de lei, la fel ca acelea de la tribuna a II-a. Tichetele de acces la peluză se comercializează la preţul de 15 lei bucata.
Adrian Mutu a revenit la naţională cu ocazia meciului de tristă amintire de la Zenica, încheiat cu victoria bosniacilor cu 2-1 / Foto: Alexandru Hojda / Mediafax După victoria repurtată la Zenica împotriva României, bosniacii visează să dea lovitura vineri şi la Bucureşti. Elevii selecţionerului Safet Susici vorbesc deschis despre o victorie sau măcar un egal în capitala României, excluzând total posibilitatea unei victorii a „tricolorilor”. „Trebuie să uităm de Zenica. La Bucureşti, publicul va crea o