Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: Parcarea subterană de la Universitate rămâne în proprietatea exclusivă a Primăriei

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 iunie 2011 ·

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că parcarea subterană de la Universitate este realizată în parteneriat public-privat, municipalitatea punând la dispoziţie terenul iar investitorul suma de 13 milioane de euro, însă parcarea rămâne în proprietatea exclusivă a Primăriei Capitalei, informează Mediafax.

Edilul Capitalei a verificat stadiul lucrărilor la parcarea subterană de la Universitate, precizând că până la sfârşitul anului îşi doreşte ca lucrările de structură să fie finalizate şi cele patru statui mutate temporar în Parcul Izvor să fie reamplasate la locul iniţial.

"Parcarea se realizează în parteneriat public-privat, Primăria punând la dispoziţie terenul, iar investitorul suma de 13 milioane de euro, bani care astfel au fost economisiţi din bugetul local. Parcarea rămâne în proprietatea exclusivă a Primăriei", a spus Sorin Oprescu.

Primarul a adăugat că parcarea subterană de la Universitate va avea trei niveluri şi o capacitate de 420 de autoturisme şi 21 de motociclete. Parcarea va avea o intrare dinspre strada Academiei, o ieşire în strada Ion Nistor (rondul de la Universitate) şi încă o intrare dinspre strada Toma Caragiu, care, în funcţie de aglomeraţie, se poate transforma în ieşire.

În ceea ce priveşte vestigiile Bisericii "Sfântul Sava", Sorin Oprescu a spus că acestea vor fi protejate, "conservate in situ", aşa cum a cerut Comisia Naţională de Arheologie. "La final, când va fi amenajată zona pietonală, zidul va fi marcat la suprafaţă", a precizat primarul Capitalei.

El a mai spus că urmează parcările de la Charles de Gaulle, Dorobanţi şi Edgar Quinet.

În acest moment se lucrează la grinzile de ghidaj şi pereţii mulaţi, urmând ca după terminarea pereţilor mulaţi să fie turnată placa de nivel intermediar, a adăugat primarul Capitalei.

Suprafaţa terenului pe care este contruită parcarea subterană de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume / Ceremonial grandios şi o maree de oameni - VIDEO

News.ro acum o ora
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

UPDATE-Zelenski s-a întâlnii cu Trump la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, anunţă Kievul. Casa Albă confirmă o întâlnire privată ”foarte productivă”

News.ro acum 44 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 47 minute
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Niciun cadou de ziua ei pentru Melania Trump, ci doar o cină la bordul Air Force One

HotNews acum 17 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că a fost prea ocupat pentru a-i face un cadou soției sale, Melania, care împlinește sâmbătă 55 de ani, dar că îi va oferi o cină romantică la bordul Air Force One în timpul călătoriei lor la Roma pentru

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Virginia Giuffre, femeia care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, s-a sinucis

Libertatea acum 2 ore
Virginia Giuffre, cea care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, a murit la vârsta de 41 de ani. Femeia s-a sinucis, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie, chiar de familia sa.

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum 2 ore
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 4 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 2 ore
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea

București
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°