Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se pierde suveranitatea, exemplul grecesc

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 iunie 2011 ·

Deocamdată, circulă doar ca un zvon, dar după cum arată lucrurile există şanse maxime ca el să se materializeze: Agenţii internaţionale, cu şefi numiţi la nivelul UE, se vor ocupa de privatizarea activelor greceşti şi chiar de colectarea taxelor.

Acestea sunt condiţiile impuse de marii creditori, în principal de Germania, pentru suplimentarea finanţării, după ce Grecia nu s-a ţinut de reformele promise şi nu dă semne că se va mai putea împrumuta vreodată de pe piaţă. Iar Grecia nu prea are opţiuni, pentru că în continuare cheltuielile depăşesc cu un sfert veniturile. Ieşirea din zona euro n-ar face decât să mărească povara datoriei iar o eventuală încetare de plăţi ar face imposibilă finanţarea deficitului viitor.

În acest timp, Uniunea Europeană s-a izolat de o eventuală contagiune, astfel că îşi permite să negocieze dur. Totuşi, nu o face, ba chiar se arată de acord cu o reducere a TVA de la 23 la 20%. Pe termen scurt, această concesie adoarme simţurile opoziţiei şi face administrarea specială mai uşor de acceptat. Pe termen lung, aşează problema în albia sa firească: nu ajută la nimic să sufoci economia prin taxe, ceea ce contează este ca resursele să nu fie irosite de populism demagogic şi de corupţie.

Pentru problema populismului demagogic, soluţia este preluarea atribuţiilor referitoare la privatizare, după ce politicienii greci au demonstrat că nu au curajul de-a se ţine de vreun program.

Pentru problema corupţiei, soluţia este preluarea atribuţiilor de colectare a taxelor, pentru că este singura metodă de-a reteza rădăcinile unei corupţii instituţionalizate mai veche decât însuşi Fiscul.

Care sunt diferenţele dintre Grecia şi România? Puţine!

Corupţia de la Fisc este cel puţin la fel de mare în România. Ţinerea companiilor sub controlul statului cu scopul real de-a le transforma în sursă de ban

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 30 minute
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum 52 minute
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 30 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°