Podul pe cabluri care traversează liniile de tren din zona Basarab are 44 de metri lăţime. Este cel mai lat din interiorul unui oraş european. Ultimele teste la Pasajul Basarab s-au făcut ieri, iar de astăzi începe numărătoarea inversă până la inaugurarea lui.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei au fost primii care au declarat că Pasajul Basarab va bate recordul la categoria cel mai lat pod hobanat (pe cabluri) din Europa. "Pe lângă staţia de tramvai acoperită, care are două peroane generoase, mai avem şi trei benzi de circulaţie pe fiecare sens, pentru că în acea zonă sunt două urcări şi coborâri", a explicat Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi din cadrul municipalităţii.
Oamenii de ştiinţă confirmă
Şi profesorul universitar dr. ing. Nicolae Popa, şeful Catedrei de Poduri din cadrul Facultăţii de Căi Ferate Drumul şi Poduri din Bucureşti, susţine că podul se alfă în topul celor mai late din Europa. "Media unui astfel de pod este de 30-40 de metri lăţime, iar Basarabul ajunge la 44 de metri, în mod clar datorită staţiei de tramvai", a declarat profesorul.
Prof.dr.ing Horea Sandi, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, creditează şi el podul hobanat de la Basarab ca fiind cel mai lat din Europa, chiar dacă asta nu este "o mare realizare". "În Franţa există Podul Millau, lung de câţiva kilometri şi care este şi în curbă, ceea ce este cu adevărat spectaculos ", a spus academicianul.
Testat timp de trei zile
Rezistenţa Pasajului Basarab a fost verificată în ultimele zile: pe diferite porţiuni, el a suportat mai multe greutăţi, cea mai mare, de 1.828 de tone, reprezentând greutatea a 12 tramvaie şi a 32 de camioane. Ieri s-au făcut ultimele măsurători. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că interpretarea datelor după verificări poate dura maximum 72 de ore. "După ce primesc acceptul de la