Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Româncele, îndemnate să fie elegante, chiar dacă e război

Publicat in Historia, miercuri 1 iunie 2011 ·

Pantofi şi poşete din lemn acoperit cu pânză, rochii reciclate din anii trecuţi, pardesie şi pălării vechi, dar accesorizate în aşa fel încât să pară noi. Afectată de conflagraţia mondială, moda a căutat soluţii de supravieţuire. În 1941, acestea au fost găsite nu în croieli inedite ale hainelor, ci în combinaţii de materiale diferite, de care nu era nevoie pe front. O discuţie despre moda anilor 1940 nu-şi are rostul fără a înţelege impactul pe care l-a avut cel de-Al Doilea Război Mondial asupra vieţii de zi cu zi. Conflagraţia mondială a schimbat, astfel, faţa modei pentru totdeauna. S-ar putea spune chiar că moda feminină a perioadei a fost dictată de Adolf Hitler. Invadarea Poloniei de către Germania nazistă în septembrie 1939 a dat tonul a tot ceea ce s-a întâmplat în următorul deceniu. Iar moda a urmat trendurile sociale şi evenimentele din sfera economică. Lumea era în război şi preocupările legate de vestimentaţie au trecut în plan secund, influenţate, în mod evident, de privaţiunile impuse de conflictul global. Japonezii îi bombardau pe americani la Pearl Harbor, în 1941, la 7 decembrie, iar Germania invada Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia şi Franţa. Raţionalizare, cuvântul de ordine Aprovizionarea fabricilor a fost raţionalizată. Nylonul şi lâna erau necesare frontului, iar importul de mătase japoneză a fost întrerupt după episodul Pearl Harbor. Vâscoza, un material sintetic, înrudit cu nylonul şi descoperit în 1930, devine astfel cel mai utilizat material pentru confecţionarea hainelor. FOTO: Pantofi cu talpă din lemn şi cu ţinte, purtaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial În iunie 1940, Marea Britanie e atacată de nazişti, iar blocada implicită îi determină pe britanici să recurgă la instaurarea unui sistem de cupoane. Adulţii din insulă primeau 66 de cupoane pentru haine pe an. Resursele erau puţine, iar preţurile mari. Multe guverne au inst

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°