Explozia unui rezervor de carburant în apropierea unei nave de croazieră a provocat rănirea a cel puţin 15 persoane, majoritatea pasageri, în portul din teritoriul britanic Gibraltar, situat la sud de Spania, informează Mediafax.
Deflagraţia a fost probabil provocată de o scânteie în timpul unor lucrări de sudură, dar poliţia nu exclude o altă ipoteză, a declarat şeful Guvernului din teritoriu, Peter Caruana, pentru Radio Gibraltar.
Flăcări cu înălţimea de câţiva metri puteau fi văzute în cursul nopţii deasupra rezervorului şi un fum negru afecta portul, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul.
"Capacul rezervorului a fost distrus de explozie", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Doi sudori spanioli care lucrau la rezervor au fost răniţi, dinte care unul grav, şi au fost transportaţi la un spital din Sevilia, în sudul Spaniei, potrivit Radio Gibraltar. Un poliţist care participa la operaţiunile de salvare a fost de asemenea rănit.
Incendiul a izbucnit în apropierea navei de croazieră Independence of the Seas, una dintre cele mai mari din lume, sosită marţi dimineaţă în Gibraltar. Nava a părăsit portul de urgenţă, imediat după explozie.
Potrivit armatorului pachebotului, Royal Caribbean Cruises Ltd, 12 pasageri au fost răniţi uşor şi au primit îngrijiri la bord.
Nava a părăsit portul Southampton, din sudul Angliei, sâmbătă, pentru o croazieră de 14 zile.
Legăturile aeriene cu Gibraltarul au fost suspendate, iar birourile portului evacuate.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea exploziei rezervoarelor din apropiere din cauza căldurii.
"S-a stabilit că operaţiuni de sudură erau în curs deasupra rezervorului, în momentul în care a explodat, iar acest lucru pare să ofere o explicaţie de prim rang, dar toate ipotezele sunt luate în calcul", a afirmat Peter Caru