Cel puțin 80 de victime ale unor presupuse abuzuri sexuale comise de preoții sau de alți reprezentanți ai clerului din Belgia au formulat o plângere împotriva Vaticanului și a unor înalți responsabili ai Bisericii Catolice belgiene, au anunțat astăzi avocații lor. Sursa: Reuters
După cum a precizat unul dintre avocați, ”Sfântul Scaun este administrația centrală a Bisericii catolice romane” și ”încarnarea papalității”, informează ziarul „Le Figaro”.
Avocatul Walter Van Steenbrugge afirmă că ”Papa numește episcopii și are autoritate asupra lor, fapt care îl face responsabil de greșelile lor”. Van Steenbrugge mai susține că Suveranul Pontif a neglijat să intervină personal și să dea unele instrucțiuni și astfel a permis ca abuzurile să continue și prejudiciilor să se agraveze.
Ca și în cazul Statelor Unite, Irlandei sau Germaniei, Biserica Catolică belgiană a fost zguduită de numeroase scandaluri de pedofilie. Un număr mare de plângeri la adresa reprezentanților Bisericii s-a înregistrat mai ales după ce episcopul de Bruges, Roger Vangheluwe, a demisionat, recunoscând că este pedofil.
Vaticanul a ordonat luna trecută episcopilor să-i trimită in fața justiției pe membrii clerului suspectați de pedofilie și să-i împiedice să exercite un ministeriat care ar putea fi periculos pentru minori, ca urmare a scandalurilor privind actele de pedofilie.