Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), cel mai mare practician în insolvenţă, a preluat compania Solve Insolve Ipurl, administratorul judiciar al Astra Vagoane Arad, fabrică deţinută de Cristian Burci.
Aceasta este prima fuziune pe o piaţă care a devenit vizibilă după ce companii cu afaceri de peste o sută de milioane de euro au intrat în insolvenţă. Rudolf Vizental, proprietarul Solve Insolve, nu a făcut publică valoarea tranzacţiei, însă a precizat că a intrat în acţionariatul CITR, fondată de Radu Lotrean, Andrei Cionca şi alţi patru parteneri. "Tranzacţia a venit ca o consecinţă firească a colaborării pe care o începusem în martie anul trecut cu CITR", a spus Vizental.
Solve Insolve este administratorul judiciar al celor mai mari companii din Arad care au intrat în insolvenţă, respectiv Astra Vagoane Arad, cu afaceri de 104 mil. euro în 2009 şi Astral Impex cu afaceri de 120 mil. euro.
"Prin această preluare continuăm politica de expansiune teritorială şi dezvoltare organizaţională din ultimii doi ani", a declarat Andrei Cionca, managing partner al CITR.
Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), cel mai mare practician în insolvenţă, a preluat compania Solve Insolve Ipurl, administratorul judiciar al Astra Vagoane Arad, fabrică deţinută de Cristian Burci.
Aceasta este prima fuziune pe o piaţă care a devenit vizibilă după ce companii cu afaceri de peste o sută de milioane de euro au intrat în insolvenţă. Rudolf Vizental, proprietarul Solve Insolve, nu a făcut publică valoarea tranzacţiei, însă a precizat că a intrat în acţionariatul CITR, fondată de Radu Lotrean, Andrei Cionca şi alţi patru parteneri. "Tranzacţia a venit ca o consecinţă firească a colaborării pe care o începusem în martie anul trecut cu CITR", a spus Vizental.
Solve Insolve este administratorul judiciar al celor mai mari companii din Arad care