Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de copii orădeni au ales să-şi sărbătorească ziua alături de jandarmi FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Jandarmii bihoreni au primit astăzi sute de copii, la sediul unității din Oradea, cu ocazia Zilei Porților Deschise. Copiii au urmărit exercițiile demonstratite organizate de jandarmi cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Activităţile au început cu finala mică şi finala mare a „Cupei Jandarmeriei" la minifotbal pentru liceeni. În urma jocurilor, pe locul IV s-a clasat Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş, locul III a revenit Liceului „Lucian Blaga" Oradea, pe locul II s-a clasat Colegiul Economic „Partenie Cosma" Oradea, iar campioană este Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea. Jandarmii i-au premiat şi pe cel mai bun portar, Creţ Bogdan (L. Blaga Oradea), cel mai bun golgheter, Gabor Cătălin (Beiuş), şi cel mai bun jucător, Maier Cristian (Colegiul Economic)."Prin această competiţie am reuşit să promovăm spiritul fair play, atât în rândul competitorilor cât şi în rândul galeriilor. Premiul pentru cea mai frumoasă galerie a revenit Grupului Şcolar „V. Voiculescu"", a precizat căpitan Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.

Exerciții demonstrative

După meciurile de fotbal copiii au următir exerciţiile demonstrative organizate de jandarmi. La început grupa specială antiteroristă a trebuit să captureze câţiva răufăcători care au atacat un transport special care conţinea muniţie. Următorul exerciţiu a avut în prim plan unul din câinii Jandarmeriei, care a demonstrat modalitatea de intervenţie pentru imobilizarea unui infractor. Luptătorii din grupa specială făcut demonstrații cu exerciţii de autoapărare, iar ultimul exerciţiu a fost un spectacol de dresaj canin în care au fost implicati şi copiii. La final copiii au luat cu asalt atelierele de prezentare a armamentului şi tehnicii şi-au făcut fotografii cu câinii de servciu şi s-au plimbat cu maşinile Jandarmeriei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt cele două eleve de la Școala „Anton Pann” care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională

Gazeta valceana acum 3 ore
Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (fosta Școală nr. 9, cum o știe multă lume) a demonstrat și la Evaluarea Națională din acest an că este o școală de referință în municipiu și în întreg județul. Elevii unității de învățământ din cart

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 2 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 9 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea Văii Oltului: Este soluţia la îndemâna birocratului CNAIR indolent şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa / Soluţia decentă – devierea traficului pe celălalt mal

News.ro acum o ora
Asociaţia Pro Infrastructură transmis, miercuri seară, că este falsă afirmaţia ministrului Transportului, Sorin Grindeanu, potrivit căreia este închiderea traficului pe Valea Oltului este ”singura soluţie” pentru lucrările din zonă. Potrivit special

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 4 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Cod roşu de inundaţii în bazinul hidrografic Teleajăn, judeţul Prahova

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis, miercuri seară, avertizare cod roşu de inundaţii pentru judeţul Prahova, fiind vizat bazinul hidrografic Teleajăn. Potrivit INGHA, avertizarea cod roşu este în vigoare până joi, la ora 06:00. ”Ca urmare a precipitaţiilor înregist

Volodimir Zelenski vrea să știe cum poate Donald Trump să pună capăt războiului din Ucraina: „Ar trebui să ne spună astăzi”

Libertatea acum 2 ore
Dacă Donald Trump știe cum să pună capăt războiului declanșat de Rusia în Ucraina, nu ar trebui să aștepte până după alegerile prezidențiale din noiembrie din SUA pentru a dezvălui detaliile, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zele

Marius Tucă Show începe joi, 4 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/26°
joi

16°/26°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/34°