HotNews.ro va prezinta deschiderea suitei Impresii din copilarie a lui George Enescu, interpretata de Adrian Dima (membru al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene) cu ocazia unui eveniment dedicat implinirii a 130 de ani de la nasterea compozitorilor Bela Bartok (25 martie 1881 - 26 septembrie 1945) si George Enescu (19 august 1881 - 4 mai 1955). Este vorba de piesa Lautarul, despre care se crede ca ar face referire la maestrul Lae Chioru', primul profesor de muzica al lui George Enescu.
"Arta viorii este o arta ce vine din secole indepartate catre noi", a explicat, cu ocazia evenimentului desfasurat la Romexpo zilele trecute, Grigore Constantinescu (prof. univ. dr. la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti).
"A cunoscut mai multe drumuri catre timpul nostru, prin arta constructiei instrumentului. Vioara este unul dintre primele instrumente care a aflat perfectiunea, prin secolul XVI-XVII, atingand celebritatea prin intermediul marilor lutieri: Amati, Stradivarius, Guarnerius.
Dar, in acelasi timp, acest instrument a cunoscut si o interesanta evolutie prin repertoriul abordat de interpreti, pornind de la creatorii anonimi, trecand prin arta lautarilor (care se mai pastreaza si astazi) si ajungand la arta violonistilor si a compozitorilor. Asemeni lui George Enescu, au existat mari violonisti care au fost si mari compozitori".
Adrian Dima, membru al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene, interpretand deschiderea suitei Impresii din copilarie (op. 28), piesa intitulata Lautarul. "Credem ca George Enescu s-a gandit chiar la primul sau maestru de vioara din anii de inceput ai vietii sale, lautarul Lae Chioru', pe care l-a ascultat, pe care l-a admirat. Si care poate l-a convins sa inceapa sa cante la vioara". (Grigore Constantinescu, prof. univ. dr.)
HotNews.ro va prezinta deschiderea suitei Impresii