Televiziunea de ştiri arabă va emite din Sarajevo, oraş încă afectat de conflicte interetnice. Sursa: VLAD STĂNESCU
Jurnalistul croat Goran Milic, o legendă a televiziunii iugoslave, susţine că sârbii sunt furioşi de arestarea fostului general Ratko Mladici. Dar nici nu pare să creadă că se va petrece vreun dezastru după asta. A urmărit cu atenţie, de la Sarajevo, ultimele evenimente de după capturarea fostului lider al armatei sârbe.
"Nu cred că oamenii mai văd vreun interes să facă ceva concret în legătură cu arestarea lui Mladici. Pentru că, până la urmă, ce ar putea să facă?", arată jurnalistul. Merge, mai degrabă, pe "pragmatismul" oamenilor din zonă. Goran Milic se află în capitala Bosniei cu un scop. Urmează să se ocupe, ca director de ştiri şi programe, de noul post Al Jazeera în limbile croată şi sârbă.
Reţeaua de televiziune cu mare trecere în lumea arabă, care a devenit faimoasă după atentatele de la 11 septembrie pentru mesajele pe care Osama bin Laden le trimitea în exclusivitate acolo, a decis să transmită în Balcani din mijlocul Bosniei Herţegovina, un stat încă măcinat de diferenţele dintre musulmani şi sârbi.
Într-un interviu acordat la Sarajevo pentru "Evenimentul zilei", Milic sugerează că existenţa unei importante comunităţi musulmane la Sarajevo nu a fost argumentul decisiv pentru care arabii au decis să se extindă în zona asta tulburată. A contat, spune directorul de programe, preţul mic cu care au reuşit să cumpere arabii un post local. Şi faptul că limbile vorbite în zonă seamănă, în ciuda graniţelor, atât de bine între ele, încât unii ar putea, dacă nu sunt atenţi, să le confunde.
INTERVIU CU JURNALISTUL GORAN MILIC
"Vrem accente din Belgrad, accente din Zagreb, accente bosniace"
EVZ: De ce a ales Al Jazeera Bosnia Herţegovina şi nu o altă ţară din regiune? @N_P