Aşadar, PNL renunţă la cota unică în programul economic comun cu PSD. Renunţă propunând înlocuirea ei cu un impozit progresiv cu cota maximă de 16%. Deci şi scădere a impozitului, şi renunţare la cota unică. Aparent amândouă partidele câştigă. Doar aparent, pentru că PNL suferă de fapt o înfrângere morală majoră. Ba chiar aş spune că suferă o umilire. Impozitarea muncii în România era deja scăzută pe partea de venituri şi mare pe partea de taxare socială. Reticenţa de a trece (tot) salariul pe cartea de muncă e din cauza taxării sociale (contribuţia salariatului plus a angajatorului). Deci USL propune scăderea a ceva ce e deja mic, ignorând problema reală. De ce fac asta? Pentru că PSD se opune cotei unice din principiu. Adică PSD îşi aplică agenda principială, pe când PNL renunţă la ea.

Opoziţia PSD şi a stângii în general faţă de cota unică se bazează pe două mari minciuni. Genul de minciuni atât de des repetate încât multă lume le ia ca atare, ca adevăruri autoînţelese şi demonstrate matematic. Cele două mari minciuni sunt: 1) prin cota unică bogaţii plătesc acelaşi impozit ca săracii; 2) cota unică e pentru bogaţi. Voi demonta pe rând aceste două mari minciuni propagandistice.

1) Bogaţii plătesc egal cu săracii. Este un neadevăr matematic atât de simplu încât eu mă mir mereu când aud oameni care altfel nu sunt proşti tot repetându-l. Să luăm doi indivizi teoretici: Gigel şi Marcel. Gigel are 10 lei salariu, Marcel are 100. Prin cota unică, Gigel plăteşte 16% din 10 lei, deci 1,6 lei. Marcel plăteşte 16% din 100 de lei, deci 16 lei. Reluăm pentru Costi Rogozanu şi Ion Iliescu: Gigel = 1,6 lei; Marcel = 16 lei. Prin cota unică ei nu plătesc acelaşi impozit, Marcel plăteşte mai mult. Cu cât mai mult? Cu exact atât mai mult cu cât câştigă mai mult. Simplu şi corect. Asta nu e o chestie de interpretare, e matematică de clasa a treia: prin cota un