Ştiaţi că Ziua Copilului nu se sărbătoreşte pe 1 iunie în toate ţările? Mulţi se întreabă când şi unde s-a decis ca data de 1 iunie să devină un moment de bucurie şi sărbătoare pentru copii.
Ziua copilului, numită şi Ziua internaţională a copilului, fost menţionată prima dată în august 1925, la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor. Cu această ocazie, 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Chiar dacă acest moment poate fi considerat actul de naştere al introducerii în calendar a unei sărbători dedicată în mod special copiilor, în anumite state, Ziua Copilului era deja marcată în calendar şi sărbătorită ca atare. Un exemplu este Turcia, care sărbătoreşte Ziua Copilului încă din anul 1920.
În anul 1954 Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare ţară să dispună de o zi prin care să marcheze distinct în calendar „Ziua copilului” (Universal Children’s Day).
Dacă eşti curios să afli cînd se sărbătoreşte Ziua Copilului în fiecare ţară dă un click aici
Iar dacă nu te-ai hotărât încă unde poţi să-ţi duci copilul să se distreze de ziua lui poţi afla mai multe aici
Ştiaţi că Ziua Copilului nu se sărbătoreşte pe 1 iunie în toate ţările? Mulţi se întreabă când şi unde s-a decis ca data de 1 iunie să devină un moment de bucurie şi sărbătoare pentru copii.
Ziua copilului, numită şi Ziua internaţională a copilului, fost menţionată prima dată în august 1925, la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor. Cu această ocazie, 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Chiar dacă acest moment poate fi considerat actul de naştere al introducerii în calendar a unei sărbători dedicată în mod special copiilor, în anu