Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TARLUNGENI: Sprijin pentru rromi, bază sportivă la Purcăreni

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 1 iunie 2011 ·

Săptămâna trecută, 40 de persoane care fac parte dintr-un ONG din Franţa au vizitat cartierele de rromi din zona Tărlungeni, în ideea de a dezvolta un program în favoarea populaţiei de această etnie, populaţie care se confruntă cu numeroase probleme.

Programul vizează integrarea rromilor în comunitatea majoritară, prin sprijinirea financiară la angajarea celor care nu au de lucru, dar şi la construirea de locuinţe. Este vorba practic de un program pilot de lucru, de sprijinire atât a Primăriei, cât şi a persoanelor din etnia menţionată care au mari probleme sociale şi economice.

În ceea ce îi priveşte pe copii, au fost depuse două proiecte la Autoritatea pentru Ocrotirea Copilului şi a Familiei, acestea vizând înfiinţarea a două centre de zi. Documentele sunt în faza de evaluare. Cele două centre de zi care vor funcţiona în Tărlungeni şi Cărpiniş se vor adresa atât copiilor, cât şi mamelor cu probleme în familie. Pe de altă parte, Consiliul Local a aprobat o asociere în vederea realizării proiectului unei piste auto, al cărui termen de predare este luna iunie a acestui an. Caietul de sarcini a fost elaborat, a fost întocmit şi un studiu de fezabilitate, încheindu-se totodată şi contractul propriu-zis pentru înfiinţarea Centrului de Dezvoltare şi Cercetare „Transilvania Motor Land”.

Pe de altă parte, a fost depus un proiect pentru realizarea unei baze sportive în satul Purăreni. Investiţia se va face în conformitate cu Ordonanţa 7 a Guvernului, prin asigurarea unei finanţări de şase miliarde de lei vechi. Baza sportivă va cuprinde, în principal, construirea unui teren de fotbal omologabil tip A, ca şi amenajarea şi dotarea acestuia cu tot ceea ce este necesar pentru o cât mai bună funcţionare a activităţii: tribune, vestiare, grupuri sanitare, sistem de încălzire centrală etc. Şi pentru a încheia această listă, trebuie să mai spunem că autorităţil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°