Fostul deţinut politic Octav Bjoza a trecut prin momente de umilinţă de neimaginat în timpul anilor petrecuţi în celebrele lagăre ale morţii din perioada comunistă. Foamea, bătăile zilnice şi munca silnică erau elemente permanente din viaţa în temniţele comuniste din România. În ciuda iadului în care a trăit timp de patru ani, Bjoza spune că nu ar schimba nimic din trecutul său, pentru că suferinţa la care a fost supus era un preţ pe care îl plătea pentru ţara sa.

"Acea perioadă a fost o mare şcoală, dar preţul a fost şi mai mare. Nu aveam nici măcar condiţiile minime de igienă sau medicale, doar foame, foame, şi bătăi. Aveam 76 de kilograme înainte să fiu arestat şi ajunsesem la 50 de kilograme după temniţă. În fişa noastră nu era voie să se scrie greutatea reală, întotdeauna se treceau cu 10 kilograme în plus la fiecare ", povesteşte Octav Bjoza.

Meniul zilei- zeamă chioară de varză şi înmormântări

Meniul zilnic din lagărele comuniste era compus din "zeamă chioară de varză" care era făcută din "murăturile putrezite prin butoaie" fierte şi apoi servite deţinuţilor. Bjoza povesteşte că uneori primeau şi carne, dar găseau "urechi de vită cu părul pe ele, maţe şi materii fecale". Singurul moment de sărbătoare de la masă în care deţinuţii erau fericiţi era atunci când primeau una dintre rarele delicatese: grâu fiert. Deţinuţii nu beneficiau nici de măsurile minime de igienă, iar o simplă baie devenea un lux.

"S-a întâmplat când trei luni nu am făcut o baie, şi culmea dormeam pe malul Dunării. După trei luni ne-au lăsat să intrăm până la genunchi în apă să ne spălăm, dar am ajuns să regretăm toţi pentru că acolo este o adevărată salbă de lagăre ale morţii. Şi pe stânga şi pe dreapta canalului Dunăre- Marea Neagră, pe unde se duc tinerii la mare sunt sute poate chiar mii de morţi azvârliţi mişeleşte în gropi comune, în pielea goală în miez de noap