„U“ Mobitelco este noua campioană a României la baschet masculin, iar sărbătoarea continuă în oraşul de pe Someş. În această seară, la ora 19.00, „alb-negriii“, alături de antrenorul Marcel Ţenter, considerat de Mircea Cristescu cel mai bun din ţară la ora actuală, vor fi prezenţi în Piaţa Unirii, unde vor continua să se bucure alături de fani de trofeul care revine la Cluj după 15 ani.
Directorul executiv al cujenilor, Mircea Cristescu, se felicită pentru faptul că a avut încă de la început încredere în Marcel Ţenter ca antrenor şi spune că odată cu succesul de aseară, acesta a devenit cel mai bun antrenor din România. În opinia oficialului, el are principalul merit pentru integrarea foarte rapidă în colectiv a unor jucători precum Kyndal Dykes, Rob Thomson sau Tyler Morris.
„Secretul acesta este al lui Marcel Ţenter. Are un talent de a integra jucătorii străini foarte repede. La fel a fost şi cu Dykes sau Thomson, iar acum a venit rândul lui Morris. Am avut încredere totală în el încă de la început, ştiam că este antrenorul capabil să câştige titlul. Studiază foarte mult, este mereu la zi cu tot ce se petrece în baschet şi a crescut enorm în ultimul timp. Este un antrenor mare de tot. În opinia mea, este cel mai bun din România“, spune acesta.
La rândul său, tehnicianul proaspetei campioane a dezvăluit secretul prin care Morris, noul erou de la Cluj, a fost atât de uşor integrat în echipă: „Nu e deloc o treabă uşoară să integrezi un jucător care vine în plin campionat, când lotul este deja format. Eu l-am adus, cu ajutorul unor agenţi din Germania, cu care am o relaţie bună şi mi-a fost propus pe o listă pe care erau mai mulţi coordonatori de joc. El era pe la coada listei, dar am ştiut imediat că jocul său colectiv extraordinar şi felul în care vede lucrurile în teren îl recomandă ca un baschetbalist cu un IQ foarte ridicat. Înţelege repede ceea c