GE Money a plecat din 2010. Volksbank, RBS, ATE Bank şi MKB Romexterra caută cumpărători pentru active de 7 mld. euro.
Patru bănci locale, dintre care una cu peste 5% din piaţă, ceea ce îi dă importanţă sistemică, iar restul de dimensiuni reduse, aşteaptă investitori care să le cumpere până cel târziu în 2012 - 2013, potrivit anunţurilor oficiale ale actualilor acţionari majoritari bazate pe diferite motive strategice.
Este vorba despre Volksbank, RBS, ATE Bank şi MKB Romexterra - toate membre ale unor grupuri internaţionale care au venit în România şi au mizat pe creşterea economică puternică de la jumătatea deceniului trecut. Per ansamblu, activele celor patru bănci cumulau circa 8,5% din piaţă la sfârşitul lui 2010 faţă de peste 10% în 2008.
La noile dimensiuni ale economiei, un sistem bancar cu peste 40 de jucători tinde să fie prea aglomerat. Americanii de la GE Money au dat tonul consolidării încă de anul trecut, vânzându-şi afacerile către Garanti.
Aşa cum intrările pe piaţă s-au produs în contextul unor strategii internaţionale, nici deciziile de retragere nu vizează neapărat România în particular. Austriecii de la Volksbank vor să renunţe la toate operaţiunile din regiune, iar britanicii de la RBS au un program de vânzare a mai multor active "non-core". Grecii de la ATE Bank s-au hotărât să abandoneze piaţa pe baza programului de restructurare aprobat recent de Comisia Europeană, în timp ce ungurii de la MKB intenţionează să vândă Romexterra până în 2013 în contextul în care operaţiunile locale le-au adus pierderi de 153 mil. euro anul trecut.
Istoria şi profilurile de business ale instituţiilor de credit scoase la vânzare sunt foarte diferite: dacă Volksbank a fost unul dintre fondatorii pieţei creditului ipotecar, ajungând la o creştere explozivă şi dovedită nesustenabilă, RBS a rămas o bancă pentru companii care cont