Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Specializaţi pe bani europeni pentru a deveni funcţionari publici de carieră

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Angajaţii Consiliului Judeţean Olt şi unităţilor subordonate vor fi specializaţi în achiziţii publice, managementul proiectelor şi limba engleză. Proiectul cu finanţare europeană are o valoare de 650.520 lei.

Consiliul Judeţean Olt (CJ) este beneficiarul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European, cu o valoare de 650.520 lei, dintre care 514.692 lei nerambursabili. Acesta prevede specializarea proprilor funcţionari publici, dar şi a celor din instituţiile subordonate- Protecţia Copilului, Serviciul Judeţean de Pază, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale, Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Muzeul Judeţean, Evidenţa Persoanelor, SAM Balş, Şcoala Specială Balş, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Camera Agricolă.

Trei cursuri pentru toţi doritorii

„Este singurul proiect de formare a personalului adult pe care Consiliul Judeţean l-a obţinut ca şi finanţare, pentru că până acum ne-am canalizat eforturile spre accesarea proiectelor de infrastructură. Contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2010, iar contractul de execuţie va fi semnat pe 3 iunie. Sperăm ca până la la sfârşitul anului să finalizăm implementarea”, a declarat Daniela Lungu, şeful Serviciului Dezvoltare Regională.

Grupul ţintă al proiectului este format din 130 de funcţionari ai CJ şi 69 din unităţile subordonate, care vor participa la cursuri de achiziţii publice, managementul proiectelor şi limba engleză.

„Mă interesează aceste cursuri. Intenţionez să mă înscriu la limba engleză şi managementul proiectelor, deşi nu ar strica nici celălalt. Avem şansa de a ne creşte nivelul de cunoştinţe de specialitate, fără a plăti din buzunarul nostru”, spune Vasile Lolea, referent superior Relaţii cu publicul, registratură.

Scopul proiectului este acela de a crea un co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°