Mircea Barna, fost căpitan al echipei naţionale de baschet şi jucător la U Cluj în anii '70, a decis în 1997 să concureze, pe piaţa echipamentelor sportive, cu nume grele precum Lotto, Nike sau Adidas şi a înfiinţat compania Ancada.

După 20 de ani de locuit în Germania, Barna, un patriot incurabil, a revenit la Cluj pentru a demonstra că marfa "made în România" poate concura cu orice brand internaţional. "Toţi românii care se stabilesc în afară, visează ca într-o zi să revină în ţară", explică Mircea Barna de ce a ales să se lupte cu comisioanele care încă se mai dau de producătorii de echipamente sportive pentru a prinde un contract "gras" cu vreo echipă de fotbal.

Pe lângă lupta pe care o duce pentru a-şi creşte business-ul, Barna mai poartă o bătălie de data asta, de suflet: împotriva dezinteresului tinerilor pentru sport şi tranformarea noastră într-o naţie de obezi.

Într-un interviu acordat românialiberă.ro, fostul mare sportiv vorbeşte despre problemele cu care se confruntă acum sportul românesc şi despre cum era viaţa de sportiv de performanţă în perioada comunismului.

Aţi fost căpitanul echipei Universitatea Cluj şi al naţionalei României în anii '70, pe vremea regimului communist. Cum era viaţa de sportiv de performanţă pe vremea lui Ceauşescu?

Mircea Barna: Foarte bună - eu, ca sportiv de performanţă, aveam un salariu de 10.000 de lei, excelent pentru timpurile respective. În Poiana Braşov, unde mergeau în cantonament majoritatea sportivilor, erau mai mulţi campioni mondiali decât turişti.

Când am emigrat în Germania, în 1987, sportul din România era printre cele mai bune din Europa: aveam campioni mondiali la luptă, box, atletism, handbal. În acei ani, era mai simplu sa intri la Facultatea de Electronică, decât la Sport unde erau câte 100 de candidaţi pe loc.

În cei peste 20 de ani care au