În decembrie 1989, târgoviştenii au scăpat ocazia să le organizeze o judecată populară soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Revoluţionarii din fosta reşedinţă domnească au fost mult timp neîncrezători că Armata, Securitatea şi Miliţia au trecut de partea poporului.
Revoluţia de la Târgovişte stă sub semnul unor expresii folosite de doi protagonişti ai acelor evenimente. Prima îi aparţine profesorului de limba română Ion Nastasia, care a condus cel dintâi consiliu revoluţionar, din 24 decembrie 1989 până la 6 ianuarie 1990. În volumul său „Dosarele Revoluţiei. Decembrie 1989. Dâmboviţa", Ion Nastasia vorbeşte despre mişcarea revoluţionară din fosta reşedinţă domnească, despre diversiune şi despre celebra „gură de Târgovişte, care şi-a făcut din plin datoria".
Tot aşa, colonelul în rezervă Petre Cristea spune că „trădarea este un cuvânt uşor la Târgovişte". Aşa se face că în Târgovişte, în prezent, sunt două asociaţii de revoluţionari - Asociaţia Luptătorilor din Decembrie '89 şi Asociaţia Apolitică „Societatea Târgovişte" -, care se „curtează" reciproc cu acuzaţii despre gradul implicării la Revoluţie şi despre drepturile dobândite ulterior.
Episodul de astăzi urmăreşte reacţia locuitorilor din Târgovişte în ziua de 22 decembrie, începând cu aterizarea dictatorilor la Sălcuţa, în apropiere de Titu-Boteni, şi până la izolarea acestora în UM 01417 Târgovişte. Traseul complet al dictatorilor după fuga de pe Comitetul Central a fost deja trasat, minuţios, de Grigore Cartianu în cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor". Însă, pentru a ilustra comportamentul revoluţionarilor la aflarea veştii că „tiranii" au ajuns la ei în judeţ, vom relua, pe scurt, periplul celor doi până la „găzduirea" oferită de colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417, relatând în paralel evoluţia revoltei din oraş.
Fuga soţilor ceauşescu
După plecarea de
