Antreprenorii readuc în discuţie nivelul cursului, cerând un leu mai slab care să le facă produsele mai competitive pe pieţele externe. BNR, care a privit de pe margine aprecierea de 4% a leului din această primăvară, evită să vină cu comentarii.
Moneda naţională este supraevaluată, "cursul normal" fiind 4,7-4,8 lei/euro, iar aprecierea leului are efecte negative asupra exporturilor, a căror dinamică este deja în scădere, şi implicit asupra şanselor de revenire a economiei, potrivit Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
"Un studiu al Economist Inteligence Unit (EIU) de la începutul anului arăta că leul este supraevaluat cu 13%. Aprecierea monedei naţionale a continuat, astfel că extrapolând supraevaluarea este de 16%. Un curs normal ar trebuie să fie 4,7-4,8 lei/euro. Îi întrebăm pe adepţii menţinerii cursului (...) de ce nu este aşa. Cifrele şi studiile arată că avem o supraevaluare a leului şi aşteptăm contraargumente de ce cursul nu este acolo", a declarat ieri preşedintele AOAR Florin Pogonaru.
Euro fluctuează de la începutul anului 2009 în banda 4-4,4 lei, însă în majoritatea timpului coridorul a fost chiar mai îngust, de 4,1-4,3 lei.
De fiecare dată când euro s-a apropiat de pragul de 4 lei, oficialii BNR au arătat că nu privesc cu ochi buni o apreciere prea puternică a leului, tocmai pentru că ar putea să lovească exporturile. Dealerii au suspectat chiar intervenţii menite să oprească aprecierea leului în apropierea pragului de 4 lei/euro, inclusiv în această primăvară. Pe de altă parte, aprecierea leului ajută BNR în lupta cu inflaţia, care se îndepărtează din nou de ţinta oficială.
Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, a evitat însă ieri să comenteze pe marginea afirmaţiilor lui Pogonaru. "Nicio bancă centrală din Europa şi nici BNR nu fac declaraţii publice despre nivelul curs