Emil Boc şi-a prezentat,joi, bilanţul în calitatea de ministru interimar la Muncă. Potrivit acestuia, într-o lună de zile, au fost înregistrate 353.339 de noi contracte de muncă, ca urmare a controalelor pentru combaterea muncii la negru, numărul contractelor de muncă activă depăşindu-l astfel pe cel din 2008.
"În intervalul 1 mai -1 iunie s-au înregistrat în 353.339 de noi contracte de muncă. Ponderea covârşitoare au au contractele pe durată nedeterminată, circa 68%", a declarat Emil Boc.
"Asta înseamnă că cei care au contracte de muncă nu mai depind de asistenţa socială a statului. Se fac economii la bugetul de stat. Tot atâtea persoane cu noi contracte au asigurări la salarii, la pensie", a spus minstrul interimar al Muncii.
De asemenea, potrivit declaraţiei oficialului, în România există în prezent 6.315.381 de contracte de muncă active, cel mai mare număr din 2008, de când există registrul electronic.
"Am depăşit numărul de contracte din anul 2008, an în care România nu era în criză. Ieşirea din recesiune este confirmată şi de creşterea numărului contracte de muncă", a adăugat Boc.
Cel mai mare număr de contracte de muncă active fusese atins în noiembrie 2009, respectiv 6.296.205 de contracte.
Cele mai multe contracte de muncă au fost încheiate în Bucureşti, Constanţa, Timiş, Cluj, Prahova, Braşov, Iaşi, Dolj, Argeş. Totodată, cele mai numeroase contracte au fost încheiate în industria prelucrătoare, a comerţului cu amănunţul sau cu ridicată, în contrucţii, turism.