Pentru a crește numărul de vizitatori, conducerea Muzeului Judeţean Satu Mare a adaptat programul atelierului de creaţie în funcţie de concertele de la Filarmonica de stat „Dinu Lipatti”.
Atelierul Memorial „Paul Erdös“, situat în pasajul Dacia, beneficiază din plin de vecinătatea cu Filarmonica de stat „Dinu Lipatti“. Numărul mic de vizitatori care călcau pragul fostului atelier de creaţie al pictorului Paul Erdos până în urmă cu doi ani a crescut, după ce muzeul şi-a sincronizat orarul de vizitare cu cel al programului de concerte de la Filarmonică. „Unele expoziţii îşi fac singure reclamă, însă altele trebuie ajutate“, este de părere directorul adjunct al muzeului, Szocs Peter.
„Intenţia noastră a fost una nobilă. Am dorit să ţinem o uşă deschisă spre această bucată de istorie a oraşului tuturor oamenilor iubitori de cultură. Vă spun sincer că n-am avut rezultate minune, dar numărul de vizite a crescut de la cateva zeci la câteva sute anual. E o mică victorie” a declarat Brăduţ Popdan, responsabilul cu relaţiile publice al muzeului. Atelierul de creaţie este situat faţă în faţă cu intrarea în Filarmonică. „Muzica simfonică atrage un public educat, aşa că ne-am gândit să profităm de proximitate“, a mai afirmat Popdan.
Turişti din Ungaria la Muzeul „Ady Endre“
Majoritatea obiectivelor din circuitul turistic cultural aflate în custodia Muzeului Judeţean Satu Mare duc lipsă de public, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Muzeul Memorial „Ady Endre“ din comuna Căuaş. Situat în localitatea Ady Endre, muzeul sătesc concurează, sub aspectul numărului de vizitatori, secţiile din Muzeul Judeţean Satu Mare, cu toate că se află într-un cătun care are sub 100 de locuitori. Potrivit afirmaţilor directorului Szocs Peter, muzeul memorial atrage anual aproximativ 4.000 de turişti din Ungaria, care vin să viziteze localitatea de baştină a lui