Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi, la festivităţile de la Roma, deşi va fi prezent şi liderul din Kosovo, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, care a motivat decizia spunând că în Italia va fi o festivitate, şi nu o reuniune.
"Preşedintele Traian Băsescu va participa la ceremoniile de la Roma ocazionate de împlinirea a 150 de ani de unitate naţională a Italiei. La Roma se va desfăşura o festivitate. Nu este vorba despre o reuniune internaţională a unei structuri sau a unui proces regional la care România sa fie parte", a declarat, pentru mediafax.ro, Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al preşedintelui României, referindu-se la faptul că la manifestările de astăzi va participa şi liderul din Kosovo.
Preşedintele Traian B sescu nu a participat s pt mâna trecut la summit-ul de la Var_ovia al şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, fiindcă la această reuniune a fost invitat şi preşedintele Kosovo.
Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi, la festivităţile de la Roma, deşi va fi prezent şi liderul din Kosovo, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, care a motivat decizia spunând că în Italia va fi o festivitate, şi nu o reuniune.
"Preşedintele Traian Băsescu va participa la ceremoniile de la Roma ocazionate de împlinirea a 150 de ani de unitate naţională a Italiei. La Roma se va desfăşura o festivitate. Nu este vorba despre o reuniune internaţională a unei structuri sau a unui proces regional la care România sa fie parte", a declarat, pentru mediafax.ro, Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al preşedintelui României, referindu-se la faptul că la manifestările de astăzi va participa şi liderul din Kosovo.
Preşedintele Traian B sescu nu a participat s pt mâna trecut la summit-ul de la Var_ovia al şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, fiindcă la această reuniune a fost invit